Ministrul afacerilor europene a semnat memorandumul de înţelegere româno-turc

F. A.
Politică / 4 aprilie 2012

Un memorandum de înţelegere între ţara noastră şi Turcia în domeniul afacerilor europene a fost semnat astăzi, la Bucureşti, de ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, reprezentând Guvernul României, şi de ministrul pentru afaceri europene Egemen Bağiş, din partea executivului de la Ankara, se arată într-un comunicat de presă transmis redacţiei.

Leonard Orban a declarat: "România sprijină o politică a < uşilor deschise > pentru statele care au voinţa şi capacitatea de a îndeplini criteriile pentru aderarea la Uniunea Europeană. Aşadar, ţara noastră susţine demersurile Turciei de integrare europeană, urmărind, totodată, îndeplinirea de către aceasta a criteriilor de aderare convenite".

Iniţiat de partea română în 2010, memorandumul a fost integrat exerciţiului de cooperare consolidată între cele două state în baza parteneriatului strategic româno-turc semnat în decembrie 2011.

Potrivit memorandumului, ţara noastră va împărtăşi Turciei din experienţa sa în negocierea aderării la Uniunea Europeană, precum şi în ceea ce priveşte alinierea la legislaţia comunitară. În acest scop, va fi constituit un comitet de coordonare, care va monitoriza şi evalua punerea în aplicare a prevederilor memorandumului şi, dacă va fi necesar, va propune noi mijloace de cooperare. Vor fi efectuate schimburi de experţi, cursuri pe teme europene, consultări pe proiecte de acte legislative, vizite de studiu, seminarii, conferinţe, vor fi elaborate şi promovate proiecte şi programe comune.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb