Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, spune că a discutat cu oficialii americani despre programul de achiziţie a aeronavelor F16 în vizita pe care a făcut-o în SUA, precizând că a primit asigurări că România va fi sprijinită în acest demers. De asemenea, el a precizat că noile avioane F16 achiziţionate deja vor fi folosite începând cu luna februarie de Poliţia Aeriană, arată News.ro.
Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a declarat că în vizita pe care a făcut-o în SUA a discutat cu secretarul american al Apărării, James Mattis, achiziţia de către România a celor cinci avioane F 15, în primă fază, şi a primit asigurări că SUA va sprijini acest demers, în condiţiile în care este necesar avizul Statelor Unite pentru derularea procedurii.
"S-a discutat (în SUA, n.r.) şi despre programul F16 pe care dorim să continuăm să le achiziţionăm. În primă instanţă sunt cele cinci aeronave pe care urmează să le achiziţionăm tot din Portugalia, aşa cum s-a întâmplat şi cu celelalte 12. E adevărat, am cerut sprijin şi Secretarului Apărării, pentru că fie că se cumpără din Portugalia, fie că se cumpără din altă ţară aliată, procedura e aceeaşi şi este nevoie de un acord al Guvernului SUA pentru ca această procedură să aibă loc. Vă asigur că secretarul Jim Mattis ne-a dat toate asigurările că va exista sprijin pentru acest program. Pe de altă parte, am discutat în continuare despre cele 36 de aeronave pe care intenţionăm să le achiziţionăm, astfel încât să putem completa nevoia de înzestrare a armatei", a declarat ministrul Mihai Fifor.
Fifor a spus că noile avioane F16 achiziţionate deja vor fi folosite începând cu luna februarie de Poliţia Aeriană.
"Statul Major al Forţelor Aeriene dă asigurări că începând cu luna februarie vom putea ieşi la Poliţia Aeriană cu F16. Atunci se termină toată procedura, toată pregătirea necesară pentru a opera aceste avioane în condiţii de maximă siguranţă şi operativitate", a precizat Fifor.
1. Halal noutate ,
(mesaj trimis de anonim în data de 01.10.2018, 12:46)
In esenta , vanzatorul s-a aratat de acord sa vanda daca viitorul cumparator are bani de aruncat in aer !