MINISTRUL BRITANIC, DAVID DAVIS: "Sunt destul de sigur că vom negocia un acord bun"

A.C.
Internaţional / 25 iunie 2017

David Davis (Sursa foto: Wikipedia)

David Davis (Sursa foto: Wikipedia)

Actualizare 15:09 Patel: "Negocierile cu DUP avansează în direcţia cea bună"

Negocierile cu partidul ultraconservator nord-irlandez DUP în vederea unui acord referitor la o susţinere în Parlament a Guvernului conservator minoritar al Theresei May "avansează în direcţia cea bună", a anunţat duminică ministrul pentru Dezvoltare Internaţională Priti Patel, relatează Reuters.

Partidul Conservator al lui May speră să obţină susţinerea DUP pentru a putea să adopte legi, după ce formaţiunea şi-a pierdut majoritatea absolută în alegerile parlamentare convocate de premier la începutul acestei luni cu scopul de a-şi consolida poziţia, potrivit sursei.

"Din câte înţeleg eu de la DUP, negocierile sunt în curs şi avansează în direcţia cea bună, aşa că se va ajunge la un acord la momentul potrivit", a declarat Patel într-o emisiune ITV, conform sursei citate.

Priti Patel a adăugat: "Eu cred că realitatea este că avem voturi-cheie săptămâna viitoare asupra discursului reginei şi vom coopera, evident, cu DUP, pentru a ne asigura că ne vor susţine".

(A.C.)

---------

Ministrul britanic însărcinat cu Brexitul David Davis s-a declarat duminică "destul de sigur" că va negocia un acord bun în vederea părăsirii Uniunii Europene, ceea ce ar necesita un aranjament tranzitoriu de unul sau doi ani, relatează Reuters.

Întrebat în emisiunea BBC Andrew Marr Show dacă este sigur că se va ajunge la un acord în vederea Brexitului, Davis a răspuns că este "destul de sigur. Nu sunt 100 la sută sigur, este o negociere... Putem fi siguri că va exista un acord, (dar) acordul pe care-l vreau eu este acordul în domeniul liberului schimb, acordul vamal şi aşa mai departe".

"Am spus că vor exista turbulenţe, că vor exista dificultăţi, dar la sfârşitul operaţiunii există un punct al unui interes comun de ambele părţi în care noi câştigăm exploatând pieţele mondiale, în care ei câştigă având un aliat prietenos şi confortabil şi nu un membru iritant al clubului", a mai declarat ministrul, potrivit sursei citate.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb