Ministrul Comunicaţiilor, Lucian Şova, a solicitat şi implicarea Fondului Proprietatea (FP) în procesul de capitalizare a Poştei Române, infomrează ministerul prin intermediul unui comunicat de presă.
Lucian Şova le-a prezentat astăzi reprezentanţilor FP etapele pe care MCSI, în calitate de acţionar majoritar, le-a îndeplinit până acum pentru capitalizarea CNPR.
Ministrul Comunicaţiilor a menţionat, de asemenea, că firma de consultanţă care va analiza metodele prin care va fi făcută capitalizarea trebuie să predea raportul până în data de 15 noiembrie 2017.
Ministrul a vorbit cu membrii Fondului Proprietatea şi despre gravele deficienţe de management din ultimii ani, constatate, care au adus prejudicii financiare ambilor acţionari ai Poştei Române.
"Noi avem un calendar foarte strict de acţiuni pentru a realiza capitalizarea CNPR şi ne vom ţine de el. Situaţia dificilă în care se află Poşta Română trenează deja de prea mult timp, iar propunerea pe care v-o fac acum este de a lucra împreună pentru a ajunge cât mai repede la un acord pentru capitalizare", le-a spus Lucian Şova reprezentanţilor Fondului Proprietatea.
Johan Meyer, co-manager de portofoliu al FP, a afirmat că societatea va evalua atât raportul Deloitte, cât şi analiza firmei de consultanţă care va stabili metodele prin care va fi făcută capitalizarea CNPR.
Johan Meyer a precizat că Fondul Proprietatea recunoaşte nevoia companiei de a fi recapitalizată şi susţine acest demers.
În bugetul de stat pe 2017 sunt prevăzute credite bugetate în suma de 170 000 de mii de lei pentru capitalizarea CNPR, în bugetul MCSI, ca aport al statului, proporţional cu cota de participare deţinută, iar ceilalţi acţionari pot participa la majorarea capitalului social proporţional cu propria cotă de participare.
Poşta Română este deţinută de statul român, prin MCSI în proporţie de 75%, şi de Fondul Proprietatea în proporţie de 25%.