MINISTRUL DELEGAT ANA BIRCHALL "România trebuie să fie o voce importantă la nivel regional în privinţa securităţii energetice"

A.V.
Ziarul BURSA #Politică / 16 februarie 2017

România poate şi trebuie să fie o voce importantă la nivel regional, dar şi la nivelul întregii Uniuni Europene, în ceea ce priveşte securitatea energetică, afirmă ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, adăugând că aceasta este o temă principală care va figura pe agenda preşedinţiei ţării noastre a Consiliului UE, în 2019.

Prezentă ieri la dezbaterea cu tema "Securitatea energetică a UE. Participarea României la Uniunea Energetică", Ana Birchall a spus: "România poate şi trebuie, din punctul meu de vedere, să fie acea voce importantă, nu numai la nivel regional, dar şi la nivelul Uniunii Europene în ceea ce priveşte securitatea energetică, strategia energetică. (...) Noi vrem să declanşăm această dezbatere, sper să reuşim în luna martie. Putem să avem pe mandatul preşedinţiei noastre a Consiliului UE o temă atât de importantă. Avem şi expertiză, dar şi un cuvânt greu profesional de spus".

Doamna Birchall a amintit că, pentru România, este importantă crearea Uniunii Energetice "în limitele şi competenţele prevăzute de tratatele europene".

Ministrul delegat a precizat: "Este importantă respectarea dreptului de stabilire a mixului energetic naţional şi neutralitatea tehnologică, şi dreptul fundamental de acces la energie electrică al tuturor membrilor UE la preţuri stabile, accesibile şi competitive. De asemenea, este importantă stabilirea unor obiective şi termene realiste în acest proces de tranziţie energetică pentru constituirea pieţei interne de energie. Şi aici trebuie să ne asigurăm că tranziţia se va realiza printr-o abordare transectorială, pentru a evita posibilele efecte negative asupra altor domenii, în principal asupra competitivităţii economiei naţionale".

Doamna Birchall a subliniat că dosarul Uniunii Energetice are o relevanţă deosebită şi din punctul de vedere al procesului de pregătire a preşedinţiei Consiliului UE.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb