Ministrul Economiei Costin Borc a declarat, ieri, la Târgu Jiu, că întreprinderile de stat trebuie restructurate în aşa fel încât să funcţioneze ca "nişte maşini performante", iar, în replică, liderul de sindicat din cadrul Complexului Energetic Oltenia, Manu Tomescu, a spus că restructurarea ar trebui să înceapă "de la cei care conduc ţara".
Vizita lui Costin Borc la Târgu Jiu a avut loc în contextul în care problemele financiare ale CE Oltenia s-au adâncit.
Compania a avut în primul semestru al anului pierderi de 138,2 milioane lei (circa 31 milioane euro), de la un profit net de 13,5 milioane lei în perioada similară a anului trecut. Compania a raportat după primele şase luni o cifra de afaceri de 1,023 miliarde lei, cu 17% mai mică faţă de cea realizată în perioada similară a anului trecut, de 1,232 miliarde lei.
În aprilie, planul de eficientizare a Complexului Energetic Oltenia prevedea disponibilizarea a 5.000 de angajaţi până în anul 2020, prin schema de plecări voluntare şi pensionare, conform unor surse citate atunci de presă.
Costin Borc a spus, marţi, la Târgu-Jiu, că este nevoie de restructurare în toate întreprinderile de stat: "Nu mă refer la disponibilizări. Mă refer la a face aceste întreprinderi să funcţioneze ca nişte maşini performante, cu costuri reduse, cu oameni profesionişti, cu pregătire profesională, cu asigurarea competenţelor de care e nevoie, cu salarii care sunt în piaţă. Cred că întreprinderile noastre de stat trebuie să fie restructurate. Trebuie să terminăm cu influenţele politicianiste, electorale, să facem aceste întreprinderi să funcţioneze performant. Trebuie să fie făcute nişte analize, cât sunt costurile, de câţi oameni e nevoie, etc. Nu există posibilitatea insolvenţei".
În replică, Manu Tomescu, a declarat, potrivit Mediafax: "Eu nu înţeleg de ce nu se restructurează mai întâi Parlamentul, instituţiile statului şi apoi să ne ceară nouă, salariaţilor, să fim mai puţini. În România au mai rămas doar cinci milioane de angajaţi cu contract de muncă, asta ar trebui să îi pună pe gânduri".
Remus Vulpescu, în prezent preşedinte al consiliului de administraţie al Romaero, a fost propus să preia conducerea Complexului Energetic Oltenia, care se confruntă cu mari dificultăţi financiare, însă acesta a declinat oferta.
În urma vizitei ministrului Economiei, Conducerea companiei a precizat că, deşi situaţia pe care o traversează CE Oltenia nu este deloc uşoară, au fost respectate toate termenele de acordare a drepturilor salariale: "până la sfârşitul lunii septembrie vor fi achitate toate obligaţiile către furnizori; graficul de eşalonare a plăţilor către bugetul de stat stabilit cu ANAF va fi, de asemenea, respectat".
CE Oltenia a precizat că este o companie care nu trăieşte din subvenţii sau din bani publici şi nu a cerut niciodată ceea ce nu i se cuvine referitor la serviciile prestate pentru menţinerea siguranţei sistemului energetic.