Ministrul Justiţiei s-a întâlnit astăzi cu vice-ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti

D.I.
Politică / 22 februarie 2018

Ministrul Justiţiei s-a întâlnit astăzi cu vice-ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti

Astăzi a avut loc, la sediul Ministerului Justiţiei, întrevederea ministrului justiţiei, Tudorel Toader cu Adam Sambrook, vice-ambasador în cadrul Ambasadei Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, se arată într-un comunicat al Ministerului Justiţiei, dat astăzi publicităţii.

Potrivit documentului, întrevederea s-a desfăşurat în contextul în care ţara noastră va prelua Preşedinţia Consiliului UE, în primul semestru al anului 2019, perioadă în care va avea loc Brexit-ul (ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană).

Reprezentanţii ministerului afirmă că în cadrul întâlnirii au fost abordate aspecte referitoare la parcursul legilor justiţiei şi stadiul actual al acestora, precum şi modificarea codului penal şi codului de procedură penală.

Referitor la legile justiţiei, ministrul justiţiei a prezentat stadiul actual şi etapele parcurse cu privire la cele trei proiecte de acte normative, legile adoptate şi soluţiile legislative constatate ca fiind neconstituţionale.

În ceea ce priveşte Codul penal şi Codul de procedură penală, Tudorel Toader a prezentat modificările constând în transpunerea în legislaţia naţională a "Directivei 2016/343/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale şi a Directivei 2014/42/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind îngheţarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunilor săvârşite în Uniunea Europeană", precum şi modificările pentru punerea în acord a dispoziţiilor din coduri cu Decizii ale Curţii Constituţionale a României.

În comunicat se mai arată că întrevederea a constituit un bun prilej pentru consolidarea relaţiilor bilaterale şi manifestarea dorinţei reciproce de a continua buna colaborare dintre cele două state.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9738
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8217
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2862
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0012
Gram de aur (XAU)Gram de aur411.4200

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb