MINISTRUL SĂNĂTĂŢII: "Orice condiţionare a unui act medical de primirea unui plic este o crimă"

S.A.
Politică #Sănătate / 23 octombrie 2016

Vlad Voiculescu

Vlad Voiculescu

Orice condiţionare a actului medical de primirea unui plic reprezintă "o crimă", a declarat ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, într-o emisiune la Digi24.

De asemenea, întrebat dacă este moral ca un pacient să dea bani unui medic la finalul actului medical, ministrul Sănătăţii a afirmat că, din punct de vedere moral, trebuie, la nivel societal, "să ne plătim corect medicii şi personalul medical".

Vlad Voiculescu a precizat: "Cred că nu este locul meu să mă pronunţ. Există experţi juridici care s-au pronunţat deja. Aceste lucruri sunt ilegale, moral nu aş dori să comentez. Din punct de vedere moral ce avem de făcut ca societate este să ne plătim corect medicii şi personalul medical. E greu să vorbeşti unui pacient atunci când el este într-una dintre cele mai vulnerabile situaţii din viaţa lui sau a ei. M-aş feri de sfaturi. Aş aminti însă că orice condiţionare a unui act medical de primirea unui plic este o crimă, iar mai devreme sau mai târziu va trebui să le tratăm aşa pe toate, fără excepţie".

De asemenea, ministrul a declarat că el nu a dat niciodată mită medicilor.

Ministrul a mai spus: "Eu nu am dat niciodată bani pentru servicii medicale în spitale. Familia mea, din câte ştiu, nu a dat, dar eu am fost plecat din ţară de la vârsta de 18 ani".

În perioada 1 ianuarie - 31 octombrie 2015, în ţara noastră au fost condamnaţi definitiv patru medici şi doi asistenţi medicali pentru că au condiţional actul medical de primirea unei sume de bani, potrivit Digi24.ro. Tot între lunile ianuarie şi octombrie, anul trecut, au fost trimişi în judecată 28 de medici, un manager de spital, un manager al serviciului public de ambulanţă, un statistician medical, doi asistenţi medicali şi doi infirmieri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb