Declaraţia Comună privind cooperarea în domeniul transporturilor între statele Uniunii Europene (UE) a fost supusă spre aprobare astăzi, în cadrul reuniunii ministeriale a UE, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.
De asemenea, a fost prezentată şi lista proiectelor de infrastructură de pe teritoriul statelor Parteneriatului Estic, în vederea aprobării sale.
Ramona Mănescu, Ministrul Transporturilor, a participat la eveniment, precizând că această reuniune va contribui la dezvoltarea legăturilor transeuropene de transport între statele UE şi statele vecine, se mai arată în comunicat.
Ministrul Transporturilor a declarat: "Este imperativ să ne concentrăm pe finalizarea cu prioritate a acelor coridoare de transport care au cea mai mare valoare adăugată pentru schimburile comerciale de la nivelul continentului, care acoperă principalele fluxuri de trafic. Ar trebui să plecăm de la crearea unei reţele centrale pe care s-o dezvoltăm în timp. Dacă vom reuşi apoi să echipăm această reţea cu sisteme inteligente de transport şi vom agrea măsuri care să reducă timpii de aşteptare din frontiere şi să elimine cât mai mult posibil barierele tehnice şi administrative existente, vom asista la o creştere a traficului, cu toate efectele economice pozitive care decurg din aceasta".