MINISTRUL TURISMULUI: "Voucherele de vacanţă - una dintre cele mai importante măsuri din ultimii 28 de ani"

A.P.
Ziarul BURSA #Companii #Turism / 7 august 2018

"Voucherele de vacanţă - una dintre cele mai importante măsuri din ultimii 28 de ani"

Acordarea voucherelor de vacanţă este una dintre cele mai importante măsuri adoptate în ultimii 28 de ani, apreciază ministrul Turismului, Bogdan Trif. Acesta menţionează că 1,2 milioane de persoane au intrat în posesia tichetelor de vacanţă, în acest an, precizând că, în primul semestru al anului în curs, a fost înregistrat un salt de 4,1% al numărului de turişti din ţara noastră.

Oficialul a menţionat, ieri, într-o conferinţă de bilanţ: "Una dintre cele mai importante măsuri pe care un Guvern a luat-o de la Revoluţie încoace este cea a voucherelor de vacanţă. Fiecare funcţionar public trebuie să primească un voucher de vacanţă în valoa­re de 1.450 de lei, ce poate fi cheltuit doar în interiorul graniţelor noastre. O măsură care, în mod clar, a ajutat acest sector, mai ales că am avut parte de o vreme nefavorabilă, în ultima perioadă, cu ploi aproape zilnic. Nu spune doar Ministerul Turismului că voucherele de vacanţă sunt un succes, ci şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT). Pe această iniţiativă avem în mod clar şi sprijinul sectorului privat. Cei care folosesc voucherele de vacanţă pentru cazare şi accesul în res­taurante, cu siguranţă nu vor cheltui doar acei bani, ci au şi un buget suplimentar pe care îl vor cheltui, cu siguranţă".

Întrebat ce se va întâmpla de anul viitor cu tichetele de vacanţă, minis­trul Turismului a precizat, citat de Agerpres, că acestea vor fi, "în cel mai rău caz", înlocuite cu o indemnizaţie: "Am discutat cu premierul şi urmează să facem o evaluare şi vom alege varianta cea mai bună. Vestea bună este că voucherele de vacanţă, în cel mai rău caz, vor fi înlocuite de o indemnizaţie. Deci, oamenii nu vor fi păgubiţi de aceste tichete, aşa cum am văzut prin media".

La sfârşitul lunii iunie, reprezentanţii Comisiei de Turism Intern din cadrul ANAT declarau, în urma unei reuniuni de lucru cu membrii Asociaţiei Profesionale a Emitenţilor de Tichete, că acordarea tichetelor de vacanţă angajaţilor din sistemul public marchează un reviriment pentru turismul intern. Reprezentantul ANAT a mai afirmat că ultimul bilanţ indică majorări constante şi semnificative de vânzări pe toate segmentele turismului intern, situaţia fiind pusă pe seama acordării tichetelor de vacanţă de către angajatori unui segment cât mai mare de beneficiari.

Voucherele de vacanţă au fost introduse pe piaţa din ţara noastră în 2009, dar acordarea lor a fost oprită în sistemul public după un an, din cauza crizei economice, şi de atunci a fost restricţionată an de an prin act normativ. Legea a fost promovată pentru protejarea stării de sănătate a angajaţilor şi prevede impozite reduse în cazul angajatorilor care oferă bonurile valorice salariaţilor lor. Un alt scop al legii este creşterea turismului intern, ultima variantă a actului normativ, aprobată în 2015, prevăzând înlocuirea primelor de vacanţă cu care puteau fi cumpărate sejururi externe şi erau taxate similar salariului pentru angajator, cu voucherele de vacanţă.

Conform legislaţiei în vigoare, instituţiile şi autorităţile publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, precum şi operatorii economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, acordă, în limita sumelor prevăzute în buget alocate cu această destinaţie, în perioada 1 iulie 2017 - 30 noiembrie 2018, o singură indemnizaţie de vacanţă sau o singură primă de vacanţă, după caz, sub formă de vouchere, în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat. Totodată, în limita resurselor bugetare, angajatorul stabileşte când acordă voucherele de vacanţă, de comun acord cu organizaţiile sindicale legal constituite sau cu reprezentanţii salariaţilor, după caz.

Recent, ministrul Turismului a afirmat că vânzarea voucherelor de vacanţă către alte persoane este ilegală, iar amenzile pot ajunge la 27.000 lei.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Tichete de vacanță vrem și noi cei din privat pentru simplul motiv că se acordă concediul !!!

    Vacanța să fie doar in țară pe CNP. 

    Firmele o să vocifereze dar o să le acorde exact ca la mărirea de salariu au comentat dar s-au conformat pentru că știu că plătesc de 4-6 ori mai puțin salar decât normal. 

    Bugetul câștigă. 

    Momentan firmele sunt care nu au dat concediu de anul trecut? 

    Dau concediu dar îi cheamă la lucru?

    Mă bucur pentru bugetari! 

    1. Eu vreau cursuri la voxmaris ca si cei din sanatate...auzi la ei, concediu 1 sapt cu toata familia in apartament pe motiv ca sunt la ceva curs...ma lasi? Nu este mult pana revine -25%...

      Multi bugetari stau o saptamana la mare cu familia si fac "cursuri". Apoi mai au si tichete de vacanta cu care ridica preturile in turismul romanesc. Asta pana ajunge Dragnea unde trebuie ca apoi...

    Atat de buna a fost masura,incat va ganditi sa o retrageti dupa doar un an.

    Vaucere pe banii nostri pentru privatii din turism ! Excrocheria secolului !!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9760
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9711
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.0804

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb