Mircea Băsescu va fi scos din arest preventiv şi plasat în arest la domiciliu

A.C.
Anticorupţie / 26 noiembrie 2014

Decizie definitivă de eliberare din arest preventiv pentru Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână

Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, judecat în dosarul privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Bercea Mondial şi aflat în arest preventiv din 20 iunie, va fi judecat în arest la domiciliu, a decis, azi, Curtea de Apel Constanţa, potrivit surselor din presă.

Magistraţii Curţii de Apel Constanţa au decis ridicarea măsurii arestului preventiv atât în cazul lui Mircea Băsescu, cât şi al lui Marian Căpăţînă, judecat în acelaşi dosar, iar decizia este definitivă. Astfel, ambii sunt arestaţi la domiciliu.

Mircea Băsescu este judecat, alături de Marian Căpăţână, în dosarul privind mita pe care ar fi primit-o de la familia interlopului Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. Cei doi au fost arestaţi preventiv în 20 iunie, după ce familia lui Bercea Mondial a publicat înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, ce ar proba traficul de influenţă de care este acuzat fratele preşedintelui în exerciţiu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.8727

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb