USL ar putea renunţa la greva parlamentară, în urma negocierilor cu PDL. Anunţul a fost făcut de Mircea Duşa, liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, potrivit Antena3.ro.
Democrat-liberalul care a condus azi şedinţa camerei, Ioan Oltean, i-a luat-o pe urme Robertei Anastase, numărând 173 de deputaţi, în condiţiile în care în sală nu erau nici o sută de aleşi. Vicepreşedintele Camerei a numărat însă aproape de trei ori mai mulţi aleşi.
Deşi oficial opoziţia este în grevă parlamentară, PNL şi-a trimis un reprezentant în sală. Nu a votat, ci a supravegheat atent dezbaterile de la balcon.
Mircea Duşa a anunţat, astăzii, că opoziţia este dispusă să semneze protocolul pentru adoptarea tratatului de stabilitate fiscală. În şedinţa de miercuri se va discuta şi posibilitatea renunţării la greva parlamentară.