Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a declarat astăzi, în cadrul unui întâlniri oficiale cu omologul portughez, Jose Pedro Aguiar-Branco, la sediul MApN, că ţara noastră a respectat toate termenele prevăzute în acordul referitor la achiziţionarea avioanelor de vânătoare F16, se arată într-un comunicat de presă.
Mircea Duşa şi omologul său portughez, José Pedro Aguiar-Branco, au discutat, astăzi, despre aspecte importante ale cooperării bilaterale, ale cooperării în domeniul industriei de apărare, dar şi despre acordul guvernamental referitor la avioanele de vânătoare care vor intra în dotarea Armatei României.
Având în vedere participarea României şi Portugaliei la lucrările Consiliului European, care vor avea loc la sfârşitul acestui an şi vor avea ca temă principală industria de apărare, ministrul Duşa a precizat că, în cadrul discuţiilor de astăzi, s-a hotărât înfiinţarea unui grup mixt de lucru româno-portughez pe această temă.
"Grupul, care a început deja să lucreze, va reprezenta un pas înainte în domeniul cooperării dintre cele două ţări, în general, dar şi pentru întreprinderile mici şi mijlocii din domeniu, astfel încât acestea să poată rezista pe piaţa concurenţială, în condiţiile restricţiilor bugetare cu care se confruntă toate statele", a spus ministrul apărării naţionale.
Referitor la achiziţionarea aeronavelor de vânătoare, ministrul Duşa a făcut cunoscut că toate termenele din acord au fost respectate, astfel încât "există premisele ca în 2016 - 2017 să avem capacitatea de a executa, din perspectiva dotării cu avioane de vânătoare, cele trei misiuni ale Aviaţiei române. Desigur, lucrăm şi la modernizarea infrastructurii în ţara noastră", a mai spus ministrul Duşa.
La rândul său, ministrul portughez al apărării a mulţumit pentru colaborarea dintre cele două armate, dar şi dintre cele două ţări, şi a apreciat că vizita de astăzi va fi benefică pentru ambele părţi.