MIRCEA URSACHE, ASF: "Sper ca statul să scoată la listare pachete de până la 30% din companiile din portofoliu"

PETRE BARAC
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 24 noiembrie 2015

"Sper ca statul să scoată la listare pachete de până la 30% din companiile din portofoliu"

Prezenţa statului pe piaţa de capital în 2016 ar trebui să compenseze golul din acest an în privinţa listărilor, iar pachetele de acţiuni ale companiilor de stat scoase la listare să nu mai fie de 10-15%, ci să ajungă până la 30%, dintre care o mare parte să fie destinată populaţiei, a declarat, ieri, Mircea Ursache, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), cu prilejul aniversării a 20 de ani de la prima şedinţă de tranzacţionare la Bursa de Valori Bucureşti.

Domnia sa a precizat: "Sper ca primele tranzacţii din 2016 să fie Compania Naţională de Aeroporturi Bucureşti, Portul Constanţa şi, respectiv, Salrom. Totodată, sper ca procentele scoase la listare să nu mai fie de ordinul 10-15%, ci undeva până la 30%. În plus, sper că, din aceste procente, o cotă mare să fie pentru populaţie. Până acum, listările au arătat că suficient de mulţi bani se află la populaţie, că populaţia îşi doreşte să investească şi în altceva, vezi Transelectrica, Transgaz, unde au fost suprasubscrieri de 18 ori, astfel încât ponderea în ansamblul listării să crească pentru retail în detrimentul investitorilor instituţionali, fie că sunt pe Bursa de la Bucureşti, fie pe Bursa de la Londra".

Oficialul ASF a mai arătat că listarea companiilor de stat este importantă şi din perspectiva semnalului pe care îl transmite companiilor din mediul privat.

"În clipa în care, în piaţă, se tranzacţionează cu succes aceste companii, sunt convins că piaţa privată va judeca: dacă ei pot să se capitalizeze pe piaţa bursieră, de ce nu aş putea şi eu?", a subliniat domnul Ursache, menţionând: "Cred că nimeni din organismele creditoare internaţionale nu a spus României vreodată să nu mărească salariile şi să nu micşoreze taxele. Au spus acest lucru, dar cu o continuare: Daţi-mi şi sursa de finanţare, arătaţi-mi cu ce umpleţi aceste goluri! Răspunsul meu este clar: să umplem aceste goluri listând şi obţinând sume de bani în buget, prin vânzarea pachetelor statului".

În plus, Mircea Ursache a spus că Bursa trebuie să ajute economia în continuare şi să convingă decidenţii politici să continue procesul de listare a companiilor de stat în 2016, pentru că 2015 a fost un an ratat din acest punct de vedere.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. nea mircio, dar cu delistarile cum stam? ne facem investitori ca sa ne trimiti la tribunal?asf=mizerie....cred ca toti cei umiliti cu legea 151 ar trebui sa ne facem un partid, ca sa putem cere socoteala acestui asf

    1. Nu trebuie partid,trebuie plangeri penale individuale la DNA pentru abuz in serviciu.ASF a fost obligata de L151 sa faca norma si sa aplice legea.Si incearca sa fuga de raspundere,cu consecinte deosebit de grave asupra investitorilor care au asteptat sa se aplice legea.Sa vedem cand le bate DNA la usa lui Ursache,Copariu cum o sa-i trimita si pe procurori la Tribunal,ca vorba aia ASF nu are treaba.

    ASF-ul trebuie sa fie proactiv!...Grupuri de lobby, in parlament si presa, ar trebui sa bombardeze non stop guvernul cu interpelari, un calendar precis al listarilor companiilor de stat, trebuie impus!!!!

    eu numai vreau nicio listare a unei societati de stat. nu asta este rolul bursei. ori face dracu' ceva sa atraga mediul privai si in acelasi timp sa asigure si finantatori, ori sa se desfiinteze si sa mutam actiunile pe bursa din Nigeria care se pare este mai competenta decat cea romana

    1. Draga Bebevica. Majoritatea companiilor private mari din Romania sunt companii multinationale si, prin urmare , sunt listate deja pe alte burse. Majoritatea companiilor cu capital romanesc sunt companii mici si medii si au un grad mare de indatorare pentru ca ele s-au finantat pana acum de la banci. Bancile din Romania s-au batut sa crediteze aproape fiecare firma din Romania , numai cine nu a vrut nu a luat credite. Asa ca , desi tu iti doresti , la fel ca mine de altfel , sa vezi cat mai multe companii private listate la bursa , si probabil ca acest lucru se va si intampla treptat in viitor, majoritatea acestor companii, avand un grad atat de mare de indatorare, nu sunt investitii potrivite pt micul investitor ci pentru marile fonduri care activeaza la bursa, fonduri care stiu sa analizeze si sa-si diversifice riscul. Asa ca , draga Bebevica si daca se vor lista companii romanesti eu nu cred ca tu vei avea curaj , si ar fi bine sa fie asa, sa investesti in ele.

      Deocamdata, bursa noastra trebuie sa creasca si orice listare facuta de stat este binevenita. Statul poate lista , si nu are decat de castigat si nu ma refer numai la bani ci si la transparenta acestor companii, cateva companii bune si foarte bune cum ar fi CEC, Eximbank si altele. 

      Luam de la Ceausescu si cumpara stainii, buna bursa avem.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb