Miron Cozma, audiat la Parchetul instanţei supreme în dosarul Mineriadei

A.I.
Anticorupţie / 16 mai 2017

Miron Cozma (Sursa foto: captură Youtube)

Miron Cozma (Sursa foto: captură Youtube)

Fostul lider al minerilor din Valea Jiului Miron Cozma a fost audiat, marţi după-amiază, la Parchetul instanţei supreme în dosarul mineriadei din iunie 1990, el spunând că a contestat calitatea de inculpat în acest dosar.

Miron Cozma, fost preşedinte al Biroului Executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere "Valea Jiului", a ajuns la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în jurul orei 15.00, el având calitatea de inculpat în acest dosar.

Miron Cozma a spus, după audieri, că a contestat în faţa procurorilor calitatea de inculpat în acest dosar, precizează News.ro.

Miron Cozma a afirmat: "Am dat o declaraţie şi am tăiat calitatea de inculpat de pe ea, am semnat că nu sunt de acord cu această calitate. De la mine deocamdată nu se cer daune. La mine am văzut parcă 111 persoane care s-au constituit părţi vătămate. În tot dosarul sunt 1.026".

Tot marţi, au fost audiaţi de procurori şi Cazimir Ionescu, fost vicepreşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, şi Adrian Sârbu, fost şef de cabinet şi consilier al primului ministru în iunie 1990. La ieşirea de la audieri, Cazimir Ionescu a spus că este nevinovat şi că le-a cerut procurorilor contopirea dosarelor Revoluţiei şi Mineriadei.

De asemenea, marţi dimineaţă au venit la Parchet amiralul în rezervă Emil "Cico" Dumitrescu şi generalul în rezervă Mugurel Florescu, inculpaţi şi ei în dosarul Mineriadei.

Luni, în dosarul mineriadei au fost audiaţi la Parchetul instanţei supreme fostul preşedinte Ion Iliescu şi fostul prim-ministru Petre Roman, ambii având calitatea de inculpaţi. Petre Roman a plecat primul, spunând că a fost chemat "degeaba". Nici Ion Iliescu nu a stat foarte mult, el părăsind sediul Parchetului instanţei supreme fără a face declaraţii. Ei au fost citaţi în legătură cu extinderea urmăririi penale. Tot luni, a fost audiat, în calitate de inculpat, fostul director al Serviciului Român de Informaţii Virgil Măgureanu.

Începând din 11 ianuarie, au mai fost la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a lua la cunoştinţă că sunt inculpaţi în dosarul Mineriadei, pentru infracţiuni contra umanităţii, Gelu Voican Voiculescu, Adrian Sârbu, Virgil Măgureanu, Emil "Cico" Dumitrescu şi Miron Cozma.

Şi Andrei Pleşu, fost ministru al Culturii în iunie 1990, a fost audiat în calitate de martor în acest dosar. Tot ca martor a fost audiat şi Dumitru Mazilu, fost prim-vicepreşedinte al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, pentru a da declaraţii despre evenimentele din 13-15 iunie 1990.

În dosarul Mineriadei, procurorii militari din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au dispus, în 23 decembrie 2016, punerea în mişcare a acţiunii penale, pentru infracţiuni contra umanităţii, faţă de Ion Iliescu, la data faptelor preşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională şi preşedinte al României, Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, Virgil Măgureanu, fost director al Serviciului Român de Informaţii, Nicolae Dumitru, fost prim-vicepreşedinte al Frontului Salvării Naţionale şi Mugurel Cristian Florescu, general în rezervă, fost adjunct al procurorului general al României şi şef al Direcţiei Procuraturilor Militare. În acelaşi dosar a fost pusă în mişcarea acţiunea penală, pentru infracţiuni contra umanităţii, şi faţă de amiralul în rezervă Emil "Cico" Dumitrescu, la data săvârşirii faptelor membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională şi şef al Direcţiei Generale de Cultură, Presă şi Sport din cadrul Ministerului de Interne, Cazimir Ionescu, fost vicepreşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, Adrian Sârbu, fost şef de cabinet şi consilier al primului ministru în iunie 1990, Miron Cozma, fost preşedinte al Biroului Executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere "Valea Jiului".

De asemenea, au fost puşi sub acuzare Matei Drella, la data săvârşirii faptelor lider de sindicat la Exploatarea Minieră Bărbăteni, Cornel Burlec Plăieş, fost ministru adjunct la Ministerul Minelor, generalul în rezervă Vasile Dobrinoiu, fost comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne, generalul (r.) Petre Petre, fost comandant al Unităţii Militare 0575 Măgurele, aparţinând Ministerului de Interne.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în perioada 11 - 15 iunie 1990, inculpaţii au decis, organizat şi coordonat un atac generalizat şi sistematic, lansat împotriva unei populaţii civile, respectiv împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii din Bucureşti, precum şi a populaţiei municipiului Bucureşti, atac în care au implicat participarea forţelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii, precum şi a unui număr de peste zece mii de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării. În urma atacului au fost ucise prin împuşcare patru persoane şi au fost rănite prin împuşcare alte trei. De asemenea, 1.269 de persoane au suferit vătămări ale integrităţii fizice sau psihice, iar 1.242 au fost private de dreptul fundamental la libertate, pe motive de ordin politic.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb