Moarte sigură cu cobra!

... dar mai sigură cu Mobra! - Aceasta era una dintre glumele care circulau pe vremea comunismului, o aluzie la calitatea îndoielnică a motoretelor Mobra. Nu am mers cu motocicleta, nu mă pricep, dar trebuie să fi fost un sâmbure de adevăr în această rimă crudă, judecând după faptul că motoreta Mobra nu a generat niciun fel de nostalgie după 1989, spre deosebire de alte produse ale industriei socialiste precum ciocolata Rom sau maşinile Aro.

Acum, dacă tot suntem la ceasul amintirilor, să mai spunem că fiinţa din zicală nu era, suspectez, şarpele cobra, ci Comisarul Cobra, dintr-un film japonez, foarte popular în cinematografele din România prin anii "70, despre un poliţist (Komura) care bătea de rupea orice infractor pe care punea mâna.

Însă cobra noastră este animalul veninos. În legătură cu care există o poveste. Cu un tâlc, evident...

Se pare că un guvernator britanic a ajuns la concluzia, cândva prin secolul al XIX-lea, că există prea multe cobre în Delhi. De aceea a venit cu o soluţie ce părea de bun-simţ: a oferit o recompensă pentru fiecare piele de cobră predată administraţiei sale.

La început, lucrurile păreau să meargă bine. Poate chiar prea bine. Văzând că pot câştiga astfel nişte bani, întreprinzătorii locali au început să crească şerpi.

În faţa acestui dezastru, guvernatorul, previzibil, a suspendat subvenţiile. Însă efectul a fost catastrofal: oamenii au dat drumul la şerpii rămaşi acum fără valoare. Iar oraşul s-a ales cu şi mai multe cobre pe străzile sale.

Acesta este "efectul Cobra", teoretizat de economistul german Horst Siebert, care stabileşte că în anumite condiţii soluţia unei probleme agravează, de fapt, problema.

Economiştii şi istoricii cunosc bine efectele perverse ale subvenţiilor. Economia socialistă, aceea care a produs motoretele Mobra, s-a prăbuşit datorită ineficienţei alimentate de o schemă complexă de subvenţii. Dar chiar şi unele politici simple pot cădea pradă "efectului Cobra". În Statele Unite, în jurul localităţii Fort Benning din Georgia, a apărut, la un moment dat, o pacoste sub forma unor haite de porci sălbăticiţi. Confruntate cu problema, se pare că autorităţile locale au oferit - ce altceva? - o recompensă. 40 de dolari pentru fiecare coadă de porc sălbatic. Rezultatul? Populaţia de porci sălbatici a crescut. În fond, e logic. Porcul sălbatic a devenit astfel o resursă profitabilă.

O problemă asemănătoare a apărut în ultimii ani la Berlin, unde înmulţirea porcilor mistreţi din regiune i-a împins pe aceştia în oraş, în căutare de hrană. Germanii, abili, au făcut apel la vânători voluntari, nicidecum la un sistem de recompense.

De ce credem că recompensele distribuite de autorităţi funcţionează negreşit? Acesta este, pentru mine, un mister. Mulţi dintre semenii noştri îşi imaginează că în politică şi în societate există o relaţie simplă. "Ceva se întâmplă - Nu e bine - Dai o recompensă - Lucrurile se schimbă în bine".

Probabil că este istoria noastră infantilă aceea care ne-a condiţionat în asemenea grad. Am fost obişnuiţi de mici să răspundem la recompense. Părinţii au încercat să ne subvenţioneze purtarea cuviincioasă. În cuvintele nemuritorului Caragiale: "Să-i dea mămiţica băiatului zăhărel?".

Însă nici economia şi nici societatea nu merg pur si simplu pe bază de zăhărel. Realitatea, ca şi Bubico, are un mod al ei de a ne muşca de turul pantalonilor.

40 de dolari sau vânători voluntari? Nu am pretenţia să formulez un răspuns clar la această dilemă. Însă psihologii au constatat, în anii "70, că unele activităţi sunt afectate de prezenţa unei recompense. Grupuri de copii au primit (sau nu) o recompensă pentru desenele pe care le făceau (o activitate care, în cazul copiilor, era plăcută în sine, fără să mai fie nevoie de recompense). Ceea ce au constatat cercetătorii este că, spre deosebire de celelalte, grupul care a fost învăţat să primească recompense în schimbul desenelor a renunţat aproape complet să mai deseneze după ce recompensele au încetat. Ceea ce ne arată că recompensele funcţionează doar în anumite condiţii. În altele, o schemă a recompenselor poate avea chiar efecte perverse.

Desigur, lumea economiei sau chiar aceea a alegătorilor este ceva mai complicată decât un grup de copii care desenează cu creioane colorate. Însă morala este aceeaşi: atenţie la subvenţiile care distorsionează piaţa liberă!

Este important să nu fim dogmatici. Este cert că recompensele, în anumite contexte, pot fi eficiente. Adesea însă este o chestiune de timp până ce nişte "descurcăreţi" învaţă să exploateze sistemul în avantajul lor.

Cât despre Mobra, se pare că era copiată după o motocicletă germană Zündapp. Dacă e adevărat, ar fi alt exemplu de "şmecherie" încurajată oficial.

Mă gândesc dacă nu cumva asta era chiar schema de bază. Economia socialistă funcţiona pe bază de "şmecherii". O subvenţie aici, un patent furat acolo, nişte standarde ignorate dincoace. Slalom la ghidonul motoretei naţionale, pentru că distracţia o plătea, oricum, publicul.