Monumentala garnitură de birou, fabricată înainte de Revoluţia din 89 la CPL Arad, pentru Nicolae Ceauşescu, a fost adjudecată, marţi seara, pentru suma de 55.000 euro, de 5 ori şi jumătate mai mult decât preţul de pornire, la o licitaţie organizată în Capitală.
Reprezentanţii Casei Artmark au anunţat, zilele trecute, că vor încerca să vândă la licitaţie garnitura de mobilier de birou din lemn de paltin, un cadou monumental pentru a 72-a aniversare a liderului comunist Nicolae Ceauşescu, produsă la Arad.
Licitaţia a pornit de la preţul de 10.000 euro şi s-a vândut cu 55.000 de euro, unuei persoane din România.
Mobilierul, compus dintr-o bibliotecă, o masă de birou şi un scaun, a fost fabricat la cea mai mare fabrică de mobilă din Arad, CPL Arad, care după Revoluţie s-a transformat în IMAR SA şi cântăreşte aproximativ trei tone.
La realizarea mobilierului au lucrat zeci de persoane, printre care trei arhitecţi, patru proiectanţi şi 18 sculptori.
Comanda a venit de la administraţia Casei Poporului în mai 1989, cu termen de finalizare luna octombrie a aceluiaşi an.
Purtând denumirea "Cabinetul N.C.", garnitura comandată urma să fie montată în cabinetul de lucru al lui Ceauşescu.
Materialul folosit la fabricarea mobilierului este lemnul masiv, din esenţe de paltin, mahon, nuc, cireş, trandafir, iar muncitorii de la Arad au avut nevoie de opt luni pentru a aduce totul la forma finală.
Fostul preşedinte n-a apucat să vadă niciodată mobilierul produs la Arad, deoarece garnitura a fost terminată abia în anul 1990, la câteva luni după ce Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost executaţi la Târgovişte.