Moeller-Maersk: "Dobânzile negative amână consolidarea în transportul maritim"

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 10 mai 2016

Moeller-Maersk: "Dobânzile negative amână consolidarea în transportul maritim"

Dobânzile negative practicate de băncile centrale afectează industria transportului maritim din lume, amânând procesul de consolidare de care aceasta are nevoie, potrivit directorului general al gigantului danez A.P. Moeller-Maersk A/S, informează Bloomberg, potrivit Agerpres.

Din cauza actualului climat de politică monetară, "consolidarea se va derula mult mai lent, pentru că este uşor pentru bănci să menţină în viaţă companii de shipping cu probleme", susţine directorul general al A.P. Moeller-Maersk A/S, Nils Smedegaard Andersen.

Un exemplu în acest sens este cazul Hanjin Shipping Co., cea mai mare companie de shipping din Coreea de Sud şi numărul opt mondial, care este în mijlocul procesului de restructurare a datoriilor. Săptămâna trecută, băncile au acceptat să restructureze datoriile, cu condiţia ca toţi creditorii, inclusiv deţinătorii de obligaţiuni, să fie de acord.

Potrivit Bloomberg, acesta este cel mai recent exemplu al modului în care dobânzile negative distorsionează pieţele şi încetinesc creşterea economică.

"Politicienii nu adoptă reformele necesare şi lasă în seama celor care decid politica monetară să rezolve problemele economice cu care se confruntă multe ţări cu competitivitate redusă şi nivelul scăzut al investiţilor", susţine Nils Smedegaard, adăugând că finanţarea ieftină din industria de shipping a provocat multe efecte negative.

Pentru a putea reduce costurile, marile companii de shipping au început să formeze alianţe. Luna trecută, CMA CGM SA şi alte trei mari companii au semnat un acord preliminar pentru formarea unui nou grup, denumit Ocean Alliance, care ar putea deveni al doilea mare actor de pe piaţă după parteneriatul dintre Maersk Line şi Mediterranean Shipping Co. "Suntem mulţumiţi cu poziţia actuală în cadrul alianţei noastre. Însă, dacă va fi scoasă la vânzare o companie, cu profilul adecvat şi la preţul adecvat, o vom lua în considerare", a mai spus Nils Smedegaard.

În paralel, epoca stimulentelor monetare extreme se pare că va continua. Mai multe bănci centrale din Suedia şi până în Japonia au decis să introducă dobânzi negative, în încercarea de a relansa creditarea şi creşterea economică.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb