Mona Pivniceru este noul ministru al Justiţiei

F. A.
Politică / 23 august 2012

Update 1: Mona Pivniceru a depus în urmă cu câteva minute jurământul în funcţia de ministru al Justiţiei. Fosta judecătoare a depus jurământul în faţa preşedintelui interimar Crin ANtonescu şi a premierului Victor POnta la palatul Cotroceni.

Crin Antonescu a declarat că "desemnarea doamnei Pivniceru este un moment foarte important. Vreau să-i felicit pe domnul prim-ministru pentru propunerea şi pe doamna Pivniceru pentru că a avut curajul să-şi asume această responsabilitate"

--------------------

Preşedintele interimar, Crin Antonescu a semnat decretul de eliberare din funcţia de judecător a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Mona Pivniceru, iar la ora 17.30 se aşteaptă ca aceasta să depună jurământul în funcţia de ministru al Justiţiei, anunţă sursele de presă.

În cursul acestei după-amiezi au fost îndeplinite toate formalităţile necesare pentru ca Pivniceru să devină ministru al Justiţiei. Potrivit Administraţiei Prezindeţiale Crin Antonescu a semnat, astăzi, decretul privind eliberarea din funcţia de judecător la ICCJ a Monei Pivniceru, respectiv pe cel de numire a lui Pivinceru în funcţia de membru al Guvernului, ministru al Justiţiei".

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5431
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3277
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8379
Gram de aur (XAU)Gram de aur442.3381

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb