Euro s-a depreciat astăzi la cel mai redus nivel din ultimele 11 luni faţă de dolar, după ce cancelarul german Angela Merkel a respins orice majorare a limitei de finanţare a mecanismului European de Stabilitate (ESM), potrivit unor surse din coaliţia guvernamentală germană, transmite Reuters.
Moneda unică este tranzacţionată în scădere cu 0,5%, la 1,3116 dolari pe unitate, după ce a coborât în timpul tranzacţiilor la 1,3111 dolari pe unitate, nivel minim după jumătatea lunii ianuarie.
"Continuăm să vedem tensiuni în zona euro", a declarat John McCarthy, director general pentru tranzacţii valutare la ING Groep în New York.