Agenţiile americane de evaluare financiară Moody's şi Standard & Poor's (S&P) trebuie să se apere în instanţă de acuzaţii de fraudă aduse de un grup de investitori care susţin că cele două companii au atribuit ratinguri "umflate" unor titluri "Morgan Stanley" garantate ipotecar, potrivit Bloomberg.
Dosarul include acuzaţii de fraudă împotriva Moody's şi S&P, şi de complicitate la fraudă împotriva "Morgan Stanley", iar judecătorul de caz a refuzat solicitarea de respingere a acuzaţiilor depusă de cele două agenţii. Judecătorul a redus însă numărul de reclamanţi, respingând cazurile a trei din cei 15 iniţiatori ai acţiunii.
Instanţa a respins şi acuzaţiile de fraudă intentate împotriva băncii şi de complicitate - împotriva agenţiilor, arătând că ratingurile au fost emise de acestea, şi nu de "Morgan Stanley".
Procesul a fost lansat în 2008, iar printre reclamanţi se numără "Abu Dhabi Commercial Bank" din Emiratele Arabe Unite şi Districtul King din Washington.
Investitorii susţin că "Morgan Stanley" a făcut presiuni asupra agenţiilor de rating ca să le determine să acorde în mod incorect titlurilor în cauză ratinguri de investiţii.