"Moody's": Sistemul bancar românesc riscă să fie grav afectat de criza europeană

ELENA VOINEA
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 13 decembrie 2011

"Moody's": Sistemul bancar românesc riscă să fie grav afectat de criza europeană

Sistemul bancar din ţara noastră riscă să fie grav afectat de criza datoriilor de stat din zona euro şi de criza de finanţare prin care trec băncile europene, potrivit unei analize a agenţiei de evaluare financiară "Moody's".

Criza va afecta sistemul nostru bancar prin slăbirea cererii pentru exporturi şi încetinirea investiţiilor străine directe, prin nivelul ridicat de creditare în valută din sistem, de peste 60% din soldul total al împrumuturilor şi printr-o potenţială slăbire a angajamentului băncilor mamă faţă de operaţiunile din ţară, consideră analiştii agenţiei de rating.

"Aceste mecanisme de transmitere vor reduce probabil disponibilitatea finanţării, vor deteriora calitatea activelor, vor creşte pierderile şi vor exercita presiuni asupra capitalului, factori care, în consecinţă, ar putea aplica presiuni tot mai puternice asupra ratingurilor de credit ale băncilor", potrivit analizei "Moody's".

Agenţia de rating anticipează că deteriorarea condiţiilor operaţionale va determina calitatea activelor să scadă, sau cel puţin să rămână sub presiuni semnificative.

Creditele neperformante urmează de asemenea să crească dacă leul se va deprecia, din moment ce majoritatea debitorilor în valută au venituri în monedă locală.

Riscul ca băncile mamă din Europa de Vest să-şi reducă operaţiunile din ţara noastră este tot mai mare, situaţie care ar afecta capitalul sistemului bancar local şi ar opri creşterea creditării, potrivit "Moody's". Situaţia ar fi agravată şi de dependenţa ridicată a băncilor de la noi de finanţarea de la grupurile mamă, în special pentru creditele în valută.

"Pe piaţa locală, băncile ar trebui să-şi realinieze modelele de afaceri, fapt care ar suprima profiturile, în contextul creşterii economice mai reduse şi competiţiei mai dure pe piaţa de credit şi în privinţa marjelor depozitelor", potrivit "Moody's".

Cele mai mari bănci locale sunt mai bine poziţionate decât rivalii mai mici pentru a se adapta noilor condiţii dure de pe piaţă. Băncile mai mici riscă să piardă cotă de piaţă pe anumite segmente, cu impact asupra profitabilităţii. (E.V.)

Isărescu vrea o concurenţă puternică în sistemul bancar

Băncile "pasează" clienţilor costurile unor "lipsuri" care le aparţin, deoarece în sistemul bancar de la noi există o concurenţă slabă, a declarat, ieri, Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naţionale a Româ-niei (BNR), la Forumul Bancar Român.

Domnia sa a precizat: "Încărcarea costurilor de creditare cu tot felul de cheltuieli ale băncilor, acoperite printr-o concurenţă imperfectă a sis-temului financiar- bancar, se va tempera. De ce băncile pot să paseze asupra clienţilor, uneori într-o adevărată inconştienţă, costurile unor lipsuri, care uneori le aparţin, în ceea ce priveşte organizarea internă sau evaluarea greşită a unor riscuri (...) E posibil deoarece concurenţa nu este suficient de puternică şi nu este dată de numărul de bănci".

Guvernatorul BNR a adăugat că un sistem bancar concurenţial nu înseamnă neapărat mulţi actori, ci mai degrabă concurenţi puternici, sănătoşi, care au capacitatea să lupte cu costurile şi să ducă în jos costurile transferate către clienţi.

Mugur Isărescu a atras atenţia că instituţiile de credit au transferat către clienţi costurile provenite din creditele neperformante, care sunt în primul rând rezultatul unei analize de risc precare.

"În continuare, în ciuda progreselor, este clar că în sistemul financiar-bancar trebuie să se întărească concurenţa", potrivit domniei sale.

Declaraţiile Guvernatorului vin la scurt timp după ce Nicolae Cinteză, şeful Direcţiei de Supraveghere din BNR, a criticat băncile că aproape au omorât clienţii prin modul în care au restructurat creditele celor cu probleme. Nicolae Cinteză a declarat, sâmbătă, la seminarul EU-COFILE, că Banca Centrală va încuraja în perioada următoare relaxarea condiţiilor de restructurare a creditului pentru aceia care au probleme, dar reuşesc să achite măcar parţial ratele, iar băncile trebuie să înţeleagă că principalul lor activ este clientul.

Sistemul nostru bancar va fi din ce în ce mai european

Guvernatorul BNR a afirmat că sistemul financiar bancar de la noi va căpăta trăsăturile sistemului european. Referindu-se la situaţia ţării noastre în contextul noului acord european, domnia sa a precizat că vom căpăta în şi mai mare măsură, în sistemul financiar bancar, trăsături ale sistemului european.

Mihai Bogza: "Riscurile menţionate de Moody's sunt reale, chiar dacă exagerate într-o oarecare măsură"

Preşedintele Bancpost, domnul Mihai Bogza, ne-a declarat: "Riscurile menţionate de Moody's sunt reale, chiar dacă exagerate într-o oarecare măsură. Ele sunt însă riscuri potenţiale şi s-ar putea manifesta în realitate numai în absenţa măsurilor de prevenire sau de corecţie pe care principalii protagonişti vizaţi, respectiv statul român şi băncile însele, le-ar putea adopta - ori tocmai faptul că astfel de măsuri au fost adoptate în ultimii trei ani a făcut ca România să evite să se încadreze în acele scenarii pesimiste prezentate în trecut de unii analişti şi agenţii de rating.

În plus, raportul Moody's nu menţionează nimic despre importantele atuuri pe care le deţine România, respectiv faptul că băncile locale au o capitalizare mult peste nivelul cerut de normele internaţionale şi o rezervă semnificativă de lichiditate la BNR, precum şi existenţa acordului de tip < precautionary > încheiat de statul român cu FMI şi a volumului foarte ridicat al rezervei valutare la nivelul BNR. În sfârşit, o altă resursă aflată la dispoziţia autorităţilor române şi a cărei utilizare rapidă ar putea schimba radical în bine perspectivele economiei româneşti o constituie existenţa sumelor nerambursabile alocate de UE, de multe miliarde de euro, care încă aşteaptă să fie folosite".

Rekkers: Băncile cu capital românesc ar trebui să reprezinte 30% din sistem

Robert Rekkers, directorul general al Băncii Transilvania, ne-a declarat că sistemul nostru bancar a arătat o anumită "rezistenţă" în termeni de solvabilitate. Domnia sa a adăugat: "Concurenţa există în sistemul bancar, ne luptăm pentru clienţii buni".

Credem că există loc şi pentru băncile cu capital românesc. Măcar 30% în România, ar trebui să fie bănci cu capital românesc". (E.V.)

Petre Bunescu: Dacă economia creşte, nu trebuie să ne îngrijorăm

Petre Bunescu, directorul general adjunct al BRD, ne-a declarat că dacă va continua creşterea economică nu există motive pentru anunţarea unor veşti precum cele ale "Moody's", privind faptul că sistemul nostru bancar urmează să fie afectat de criza europeană.

Domnia sa ne-a precizat: "Indicatorii noştri sunt buni. Vom vedea cum va merge economia. Sperăm să meargă mai bine. Dacă continuă creşterea economică nu văd motive pentru a anunţa asemenea veşti îngrijorătoare, dar în lumea de azi te poţi aştepta la orice". (E.V.)

Croitoru: Incertitudinile din zona euro pot să ducă la încetinirea exporturilor

Lucian Croitoru, consilierul Guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR), este de părere că informaţiile prezentate, ieri, de agenţia de evaluare "Moody's", privind faptul că sistemul nostru bancar riscă să fie grav afectat de criza datoriilor de stat din zona euro, s-au vehiculat tot timpul.

Domnia sa ne-a precizat: "Teoretic sunt posibile, dar ceea ce contează este magnitudinea lor, care va fi influenţată de fundamentele bune ale economiei. Incertitudinile din zona euro, care fac inevitabilă o încetinire a creşterii economice, chiar o posibilă recesiune, pot să ducă într-adevăr la încetinirea exporturilor noastre şi la o potenţială slăbire a angajamentelor băncilor mamă care se află în zona euro. Acesta este principalul mecanism prin care problemele din zona euro afectează economia României şi pe care noi le-am subliniat tot timpul".

Consilierul Guvernatorului BNR a adăugat că nu trebuie uitat faptul că ţara noastră are fundamente bune: "Datoria publică ca procent din PIB este mică, deficitul bugetar este în scădere, deficitul bugetar structural este relativ mic, deficitul de cont curent este sub 5%, iar rezervele BNR acoperă şapte, opt luni de importuri, iar sistemul bancar este bine capitalizat, cu CORE TIER 1 (n.r. capital de rang întâi) de peste 13%". (ELENA VOINEA )

Dragoş Cabat: Băncile vor avea probleme majore în atragerea de valută

Băncile comerciale prezente în România sunt forţate să se adapteze la situaţia încă tensionată din zona euro şi în special la nevoia băncilor mamă de a-şi majora capitalul în perioada următoare, este de părere Dragoş Cabat, Managing Partner efin.ro.

Potrivit domniei sale, din punctul de vedere al surselor de finanţare, băncile vor avea probleme majore în atragerea de valută.

"De aceea, este de aşteptat înăsprirea competiţiei pe sursele în lei şi implicit majorarea dobânzilor la depozitele în lei şi valută oferite deponenţilor, precum şi - sper eu - utilizarea altor metode inovative de finanţare din partea băncilor comerciale, care să utilizeze piaţa de capital şi resursele fondurilor de investiţii şi ale fondurilor de pensii prezente pe piaţă", ne-a declarat Dragoş Cabat, adăugând: "Creditarea se va concentra tot mai mult pe moneda naţională, ceea ce va duce la scăderea dobânzilor la credite şi implicit a marjelor de profitabilitate pentru bănci. Pe piaţa interbancară, tensiunile se vor resimţi în măsura în care unele bănci vor fi retrogradate de instituţiile de rating şi în consecinţă, limitele de expunere din partea partenerilor de pe piaţă vor scădea. Băncile care se confruntă cu o scădere a ratingului vor avea surse de finanţare reduse atât din sursa externă (de la băncile mamă) cât şi din cea internă (piaţa interbancară) aşadar vor majora dobânzile la depozite din cauza nevoii de bani tot mai accentuate, în scopul menţinerii unei cote de piaţă şi cifre de afaceri rezonabile".

Creditarea companiilor, care era sursa principală de venituri pentru bănci în anul următor, se va restrânge dacă exporturile româneşti vor fi afectate puternic iar nivelul investiţiilor va fi redus, mai precizează economistul citat. Domnia sa opinează că se va accentua competiţia pentru cei mai buni clienţi prezenţi pe piaţă şi probabil vor fi neglijate în continuare IMM-urile şi firmele care au o situaţie financiară instabilă.

"Băncile vor încerca în consecinţă să îşi ţină sub control cheltuielile şi probabil nu vor avea ţinte de profitabilitate pentru anul 2012, ci mai degrabă ţinte privind menţinerea indicatorilor de solvabilitate şi lichiditate peste valorile minime impuse de legislaţie", ne-a mai declarat domnul Cabat. Potrivit domniei sale, BNR poate ajuta băncile prin injecţii de lichiditate constante pe piaţă şi linii de credit oferite acestora la nevoie. (A.A.)

Moody's: Ratingurile de credit ale statelor UE trebuie revizuite

Potrivit agenţiei de rating Moody's, summit-ul UE din 8 decembrie oferă puţine măsuri şi, prin urmare, nu schimbă ameninţarea crescândă asupra coeziunii Zonei Euro şi a şocurilor viitoare, cărora atât Zona, cât şi UE ca întreg, îi rămân vulnerabile.

Conform Moody's, ratingurile de credit ale tuturor statelor membre ale UE vor trebui revizuite, dacă nu se vor stabiliza condiţiile pieţei de creditare în viitorul apropriat, iar summit-ul nu schimbă această perspectivă, agenţia aşteptându-se să finalizeze această repoziţionare în primul trimestru al anului 2012.

În opinia Moody's, comunicatul UE care cuprinde măsuri adiţionale pentru criza din Zona Euro (ce sprijină o coordonare mai adâncă între statele regiunii în anii următori) reflectă persistenţa tensiunii dintre liderii zonei, între cei ce doresc sprijin întărit pentru ţările împovărate fiscal şi opoziţia de a-l oferi din partea ţărilor puternice.

Prin urmare, în viziunea Moody's, criza din Zona Euro continuă să fie într-un stadiu critic, iar şocurile care s-ar putea materializa, chiar şi într-un scenariu "pozitiv", au o implicaţie negativă asupra creditului şi ratingului, în următoarele luni. (VLAD F. DUMEA)

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. NU CREDEAM CA D-NUL ISARESCU POATE FI ATAT DE IPOCRIT: DUPA CE STABILESTE NISTE MASURI DRACONICE IN CEEA CE PRIVESTE PROVIZIONAREA PENTRU BANCILE CARE OPEREAZA IN ROMANIA, VINE SI LE ACUZA CA TRANSFERA COSTURILE IN CARCA CLIENTILOR. SA NU MAI VORBESC DE POVESTEA CU LIPSA DE CONCURENTA: PAI CARE SEGMENT AL ACTIVITATII ECONOMICE DIN ROMANIA ESTE MAI CONCURENTIAL DECAT CEL BANCAR ?! NU SI-AU SCOS BANCILE OCHII IN ULTIMII ANI PENTRU COTA DE PIATA AJUNGAND SA DEA CREDITE DOAR CU BULETINUL?! CE AR VREA D-NUL ISARESCU, SA DEA CREDITE CU DOBANDA ZERO IN TIMP CE DOBANDA DE POLITICA MONETARA A BNR RAMANE LA PESTE 6% PE AN, ABERANT DE MARE COMPARATIV CU DOBANDA DE REFERINTA PENTRU DOLAR SAU EURO SI ABERANT DE MARE PENTRU A SUSTINE UN REVIRIMENT ECONOMIC IN ROMANIA.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb