Moscova l-a avertizat astăzi pe preşedintele american, Donald Trump, că intenţia sa de a ieşi dintr-un tratat nuclear semnat în timpul Războiului Rece este un pas "foarte periculos", relatează AFP.
"Acesta ar fi un pas foarte periculos care, sunt sigur, nu va fi înţeles de comunitatea internaţională şi va atrage condamnări serioase", a declarat astăzi adjunctul ministrului rus de Externe Serghei Riabkov.
Trump a anunţat ieri că Statele Unite prevăd să iasă din Tratatul INF (Intermediate Nuclear Forces Treaty) privind armamentul nuclear cu rază de acţiune intermediară, semnat în 1987 de liderii american Ronald Reagan şi sovietic Mihail Gorbaciov.
"Rusia nu a respectat tratatul. Ne vom retrage, aşadar, pentru a pune capăt acordului şi a dezvolta aceste arme", a declarat Donald Trump.
Riabkov a respins aceste acuzaţii. "Nu doar că nu încălcăm acest tratat, ci îl respectăm în modul cel mai strict", a insistat el.
"Iar noi am dat dovadă de răbdare de-a lungul anilor în faţa încălcărilor flagrante ale tratatului de către Statele Unite", a declarat acesta.
Dacă Statele Unite continuă să acţioneze "neîndamânatic şi grosier" şi se retrag uniateral din tratate internaţionale, "atunci noi nu vom avea de ales decât să luăm măsuri de retorsiune, inclusiv implicând tehnologia militară", a declarat fără să facă alte precizări Riabkov pentru agenţia rusă de presă RIA Novosti.
"Însă nu vrem să se ajungă acolo", a adăugat el.