MRU: " Mediul de afaceri are nevoie de măsuri urgente pentru a evita colapsul economic"

R.P.
Macroeconomie / 21 martie 2014

Mediul de afaceri are nevoie de măsuri urgente pentru a evita colapsul economic, printre acestea numărându-se cele care încurajează crearea de noi locuri de muncă, reducerea fiscalităţii, resetarea întregului sistem de urmărire şi control al activităţii agenţilor economici şi un dialog social real între partenerii sociali, sunt concluziile întâlnirii care a avut loc, vineri, între fostul premier Mihai-Răzvan Ungureanu şi Colegiul Director al Confederaţiei Patronatului Român, potrivit unui comunicat de presă.

Ungureanu a declarat la sfârşitul întrevederii: "La întâlnirea pe care am avut-o cu preşedintele şi membrii Colegiului Director al Confederaţiei Patronatul Român am dezbătut problemele cu care se confruntă mediul privat. Guvernul nu oferă facilităţi pentru crearea de noi locuri de muncă şi există o acută lipsă de dialog cu reprezentanţii statului. Politizarea excesivă afectează serios mediul de afaceri, iar o economie traumatizată, precum cea a României, nu poate fi ajutată decât prin reducerea numărului de taxe şi impozite şi prin degrevarea mediului privat de unele obligaţii care nu fac decât să pună piedici oricărei tentative de dezvoltare. Controlul excesiv al statului distruge orice încredere în economia României".

La rândul său, preşedintele Confederaţiei "Patronatul Român", Gheorghe Naghiu, a apreciat că deşi organizaţia pe care o conduce este apolitică, membrilor săi le pasă de cine face politică. "Nu mai este timp să lăsăm să lururile să se mai întâmple ca acum. Întregul sistem actual trebuie resetat, îndreptat către un parcurs corect şi coerent al relaţiei cu instituţiile statului. Birocraţia trebuie redusă, iar buzurile trebuie să înceteze. Avem nevoie de o colaborare eficientă cu guvernul şi partenerii noştri sociali pentru a reporni motoarele economiei şi a readuce încrederea mediului de afaceri în factorii decizionali", a precizat acesta. Mihai-Răzvan Ungureanu şi-a arătat disponibilitatea de a susţine solicitările antreprenorilor. "Problemele discutate nu sunt noi. Am atras la rândul meu atenţia în repetate rânduri asupra acestor chestiuni. Stau la dispoziţia mediului de afaceri. Am nevoie de sprijinul reprezentanţilor privatului pentru a putea contribui în mod concret la schimbarea legislaţiei din România", a precizat acesta. Toţi cei prezenţi la întâlnirea de la sediul Confederaţiei "Patronatul Român" au fost de acord există un comportament extrem de agresiv al organelor de control, de la duratele lungi ale acţiunilor la cereri nerezonabile şi concluzii exagerate, toate cu efecte nefaste asupra contribuabilului onest. Întâlnirea se înscrie în seria de dezbateri cu reprezentanţi ai partidelor, iniţiată de Confederaţia Patronatul Român, în calitatea sa de entitate reprezentativă la nivel naţional.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9741
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2806
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9951
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.0611

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb