Toate cele un milion de doze de vaccin antigripal pe care Ministerul Sănătăţii (MS) le va pune gratuit la dispoziţie pentru imunizarea cu prioritate a persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire vor fi distribuite în teritoriu în mai multe tranşe, până la data de 15 ianuarie 2014, astfel încât să fie asigurat necesarul fiecărui judeţ, se arată într-un comunicat de presă.
Ministerul Sănătăţii asigură faptul că toţi pacienţii ce se regăsesc în categoriile stabilite pentru aceasta campanie de vaccinare, vor fi vaccinaţi în această campanie, imediat ce medicul de familie îi va anunţa.
În cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii vor fi imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi gravide, conform recomandărilor OMS şi ECDC.
Ca în fiecare an, campania Ministerului Sănătăţii se va derula prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi, potrivit sursei citate.