MT a prelungit termenul pentru dotarea vehiculelor cu plăcuţe

F.A.
Companii / 21 mai 2013

Ministerul Transporturilor (MT) a prelungit până la 1 ianuarie 2014 termenul pentru dotarea vehiculelor cu plăcuţe, din care să rezulte dimensiunile şi masele maxime autorizate ale vehiculului, forma, dimensiunile, modul de amplasare şi autoritatea emitentă a acestora, conform unui comunicat de presă.

"Având în vedere că perioada iniţială de 6 luni de la emiterea Ordinului s-a dovedit insuficientă pentru dotarea întregului parc de vehicule deţinut de către operatorii de transport, mai ales în cazul operatorilor de transport care deţin un parc mare de vehicule şi care efectuează transport rutier internaţional, iar neîndeplinirea acestor obligaţii poate afecta grav activitatea de transport desfăşurată de aceştia, Ministerul Transporturilor, prin direcţia de specialitate, a emis un nou OMT pentru modificarea art.III din OMT nr.1640/2012 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe acestora stabilite prin Ordonanţa Guvernului nr.27/2011 privind transporturile rutiere, aprobate prin OMTI nr.980/2011, respectiv prelungirea termenului de intrare în vigoare a dispoziţiilor art.1341, până la data de 1 ianuarie 2014", menţionează MT.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb