Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) a obţinut o finanţare europeană din Fondul Social European pentru proiectul "Îmbunătăţirea capacităţii Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii pentru managementul proiectelor de parteneriat public-privat (PPP)", potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei.
Proiectul depus de MTI în cadrul Programului Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative (PODCA), a fost semnat ieri şi va fi derulat pe o perioadă de 2 ani cu asistenţa Băncii Mondiale, urmând a acoperi şi principalele recomandări în acest domeniu din Analiza Funcţională a Băncii Mondiale din 2010. Valoarea totală a proiectului este de 4,54 milioane euro, din care finanţarea nerambursabilă din Fondul Social European este de 3,859 milioane euro, adică 85%.
Ministrul Alexandru Nazare a precizat: "Aşa cum am declarat anterior reuşita parteneriatelor public-privat depinde de cât de bine sunt pregătite şi structurate proiectele. Acest proiect va îmbunătăţi abilităţile şi competenţele personalului implicat în atribuirea de contracte de tip PPP/concesiune şi va oferi o imagine completă şi avizată a implicaţiilor practice şi a riscurilor aferente acestui tip de investiţie. În concluzie, proiectul cu finanţare europeană pe care îl vom derula împreună cu Banca Mondială va fi un stimulent important pentru creşterea participării sectorului privat în investiţiile în infrastructura de transport din România".