Banca Naţională a României (BNR) salută angajamentul luat de actualul Guvern, de menţinere a deficitului bugetar la un nivel de maximum 3% din produsul intern brut (PIB), dar are pregătite măsuri suplimentare în cazul în care plafonul va fi depăşit, în contextul existenţei unor riscuri interne legate de situaţia post-electorală şi de modul în care va fi construit bugetul pe acest an, a declarat, vineri, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Ministrul de Finanţe din Guvernul condus de Sorin Grindeanu, Viorel Ştefan, a declarat recent că, în ciuda măsurilor privind creşterile salariale şi reducerile de taxe anunţate, deficitul bugetar nu va depăşi 3% din PIB.
"Salutăm declaraţia ministrului de Finanţe, de menţinere a deficitului bugetar la un nivel de maximum 3%. O considerăm un agajament", a spus Isărescu, la briefingul de presă de după prima şedinţă de politică monetară din 2017, citat de News.ro.
Întrebat în legătură cu măsurile pe care BNR le-ar putea lua în cazul în care deficitul bugetar va depăşi plafonul stabilit în tratatele Uniunii Europene sau inflaţia va depăşi nivelul ţintit de BNR, Isărescu a afirmat: "Întotdeauna avem scenarii şi măsuri suplimentare stabilite".
În privinţa măsurilor anunţate de Guvern, privind creşterile salariale şi reducerile de taxe, Isărescu a fost rezervat în declaraţii, susţinând că trebuie văzută mai întâi construcţia bugetară, care ar putea conţine noutăţi. Guvernatorul a avertizat, totuşi, asupra unor riscuri legate de situaţia internă.
"Riscurile interne sunt legate de situaţia postelectorală pe care o vedem la televizor. Discuţii, controverse, construcţia bugetară", a declarat Isărescu.
Preşedintele Klaus Iohannis le-a spus săptămâna trecută noilor miniştri că îşi doreşte ca într-o zi să îi explice cum vor ajunge la deficit bugetar de 3%, cum vor creşte salariile, cum vor scădea impozitul, TVA şi multe alte lucruri, în condiţiile în care actuala guvernare trebuie să "livreze" ceea ce au promis în campania electorală: "Campania electorală nu e doar un circ mediatic sau poate că este (...). De asta aţi fost votaţi şi asta trebuie să livreze Guvernul. Sper ca într-o zi să îmi explicaţi cum veţi face astfel încât să vă încadraţi în deficit bugetar de 3%, să creşteţi salariile, să scădeţi impozitele, TVA şi multe alte lucruri".
Iohannis le-a mai spus miniştrilor că trebuie să gestioneze în mod responsabil economia românească, atât cât depinde de Guvern, şi finanţele publice.
Consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu a transmis, recent, că nu trebuie să mai facem deficite în anii de boom economic: "Decidenţii statali trebuie să gândească pe termen lung şi să facă pe termen scurt exact ceea ce este corect să se întâmple pe termen lung. Avem nevoie, în acest sens, de o guvernare realistă, care să transceadă termenul scurt şi latura cantitativă în favoarea termenului lung şi a abordărilor calitative. Ori aceasta înseamnă consecvenţă pe calea reformelor structurale, transparenţă şi simplificare fiscală, decuplarea clientelei politice de la banul public, reducerea birocraţiei şi creşterea libertăţii economice, deci, în esenţă, regândirea profundă a relaţiei dintre stat şi cetăţean. O economie sănătoasă trebuie să prospere în sens calitativ, prin productivitate şi competitivitate, căci de aici va veni prosperitatea durabilă".
• Isărescu: Inflaţia ar putea fi sub nivelul prognozat de BNR la finalul anului 2017
Banca Naţională a României (BNR) estimează că, la finalul acestui an, rata anuală a inflaţiei ar putea fi sub nivelul prognozat, de 2,1%, chiar dacă rata de creştere a preţurilor de consum va deveni din nou pozitivă în primul trimestru, a declarat, vineri, guvernatorul instituţiei, Mugur Isărescu, în briefingul de presă de după şedinţa de politică monetară.
Domnia sa a spus: "Cele mai recente evaluări reconfirmă perspectiva revenirii ratei anuale a inflaţiei în teritoriu pozitiv în primul trimestru al anului 2017, simultan cu reluarea creşterii ei, pe fondul epuizării impactului tranzitoriu al reducerii la 20% a cotei standard a TVA, al excedentului de cerere agregată şi creşterii costurilor salariale unitare. Palierul pe care rata anuală a inflaţiei este aşteptată să se poziţioneze este totuşi inferior celui evidenţiat în cea mai recentă prognoză pe termen mediu".
În ultima prognoză oficială, BNR estima că rata anuală a inflaţiei va fi de 2,1% la finalul acestui an, în interiorul intervalului ţintit de banca centrală, de 2,5% plus sau minus 1 punct procentual (1,5-3,5%).
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a decis, vineri, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75% pe an, gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar şi a păstrat ratele rezervelor minime obligatorii (RMO) pentru pasivele în valută la 10% şi pentru pasivele în lei la 8%, decizia fiind în linie cu aşteptările analiştilor.
Comunicatul BNR precizează: "Rata anuală a inflaţiei a scăzut în luna noiembrie 2016 la -0,7%, uşor sub nivelul prognozat, după ce în luna octombrie ajunsese la -0,43%. Readâncirea ratei anuale a inflaţiei în teritoriu negativ s-a datorat, în principal, scăderii dinamicii preţului produselor din tutun şi impactului reducerii tarifelor poliţelor RCA. Rata anuală a inflaţiei CORE2 ajustat a avut o traiectorie relativ similară, situându-se în luna noiembrie 2016 la 0,47 la sută.
Rata medie anuală a inflaţiei s-a menţinut în noiembrie 2016 la nivelul consemnat în intervalul anterior (-1,6 la sută), iar cea calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum a urcat la -1,1 la sută (de la -1,2 la sută în octombrie 2016)".
Potrivit BNR, creşterea economică a încetinit în trimestrul al treilea 2016, temperarea fiind mai pronunţată decât cea previzionată. Dinamica anuală a PIB s-a redus la 4,4% (6% în trimestrul al doilea), exclusiv ca urmare a decelerării creşterii cererii interne, pe seama ambelor componente, consum şi investiţii, conform BNR, care mai spune: "Contribuţia negativă a exportului net s-a restrâns semnificativ, pe fondul scăderii mult mai ample a dinamicii importurilor în raport cu cea a exporturilor de bunuri şi servicii. Din perspectiva ofertei, serviciile au redevenit cel mai dinamic sector, continuând să deţină cea mai mare contribuţie la creşterea economică.
În trimestrul al treilea 2016, majoritatea sectoarelor economice au înregistrat reduceri ale câştigurilor de productivitate în termeni anuali, în timp ce dinamica anuală a salariului mediu net s-a menţinut înaltă, în jurul nivelului atins în trimestrul anterior.
Condiţiile monetare reale şi-au păstrat caracterul stimulativ. Creditul acordat sectorului privat şi-a accelerat uşor creşterea în primele două luni ale trimestrului IV, în principal pe seama celui acordat societăţilor nefinanciare. Ponderea în total a creditului în lei a continuat să urce, atingând 56,9% la finele lunii noiembrie 2016 , în condiţiile în care componenta în lei şi-a menţinut dinamica ridicată, iar cea în valută şi-a atenuat marginal variaţia negativă. Această evoluţie certifică îmbunătăţirea transmisiei politicii monetare, contribuind totodată la atenuarea riscurilor la adresa stabilităţii financiare.
Cele mai recente evaluări reconfirmă perspectiva revenirii ratei anuale a inflaţiei în teritoriu pozitiv în primul trimestru al anului 2017, simultan cu reluarea creşterii ei, pe fondul epuizării impactului tranzitoriu al reducerii la 20% a cotei standard a TVA, al excedentului de cerere agregată şi creşterii costurilor salariale unitare". Pe plan extern, se remarcă riscuri legate de creşterea economică a zonei euro, problemele sistemului bancar european, negocierile pentru Brexit, precum şi riscurile privind evoluţia preţului petrolului şi al altor materii prime.
BNR monitorizează atent evoluţiile mediului intern şi internaţional, fiind pregătită să utilizeze toate instrumentele de care dispune în această perioadă de incertitudini sporite.
Analiştii se aşteptau ca banca centrală să păstreze neschimbate instrumentele de politică monetară la prima şedinţă din acest an.
Ultima tăiere pe care a operat-o BNR a avut loc în 30 septembrie 2016, când a redus RMO în valută de la 12% la 10%.
Dobânda de politică monetară a fost diminuată ultima dată în luna mai 2015, cu 0,25 puncte, de la 2% la 1,75%. Tot atunci au fost reduse şi ratele RMO pentru pasivele în lei cu două puncte procentuale, de la 10% la 8%.
Banca centrală împrumută băncile care au nevoie de lichidităţi la dobânda-cheie de 1,75% pe an, prin licitaţii repo, iar coridorul simetric la care se situează dobânzile facilităţilor permanente este de +/-1,5%.
Astfel, băncile cu exces de lichidităţi primesc pentru depozitele ţinute la BNR o dobândă de 0,25% pe an, iar pentru finanţarea prin intermediul facilităţii de credit (credit Lombard), băncile plătesc Băncii Naţionale o dobândă de 3,25% pe an.
Programul de guvernare al PSD estimează că economia românească va creşte cu 5,5%, în medie, în următorii patru ani, ritm mult mai mare decât cel anticipat de analiştii economici, pe baza creşterii salariilor bugetarilor, a creşterii investiţiilor publice şi a reducerii taxelor.
În programul detaliat al PSD, partidul se angajează să respecte plafoanele valabile la nivelul Uniunii Europene, menţinând deficitul bugetar sub pragul de 3% din PIB până în 2020 şi datoria publică în limitele actuale.
PSD estimează un deficit bugetar de 2,7% din PIB pentru 2017, 2,6% din PIB în 2018, 2,3% din PIB în 2019 şi 2% din PIB în 2020.
Economiştii PSD estimează că Guvernul va obţine venituri suplimentare la buget de 22 miliarde lei prin aplicarea măsurilor promise în campanie, urmând ca măsurile să genereze venituri bugetare în plus de 99 miliarde lei în 2020.
Anul trecut, deficitul bugetului general consolidat a fost de 2,6% din produsul intern brut (PIB), sub nivelul programat, de 2,8% din PIB, a declarat, săptămâna trecută, fostul ministru al Finanţelor, Anca Dragu, pentru Bloomberg. Pentru întregul an 2016, bugetul prevedea un deficit bugetar de 2,95% din PIB după metodologia europeană ESA şi 2,8% pe metodologia cash.
Potrivit declaraţiilor ministrului, în luna decembrie 2016 s-a realizat un deficit de 1,9% din PIB.
Ministrul a menţionat, într-o declaraţie pentru Digi 24, că a lăsat o schiţă de buget noului Guvern, cu deficit bugetar 2,99% din PIB.
Economistul Lucian Isar a publicat recent, pe blogul său, o serie de sfaturi pentru Cabinetul Grindeanu, pentru a rămâne sub deficitul bugetar de 3%, în condiţiile promisiunilor electorale făcute de PSD: "Nu cred că multă lume se întreabă cum va sta România în 2017 cu deficitul bugetar sub 3%. Pentru cei care totuşi se întreabă, aveţi mai jos câteva soluţii simplu de înţeles: - urgentarea aprobării implementării prin lege a Directivei Europene privind eliminarea unor practici de erodare a bazei de impozitare; - ajustarea nivelului "redevenţelor" la media europeană; - reducerea temporară a sifonării din companiile şi instituţiile de stat inclusiv prin scoaterea din procedura de insolvenţă; - reducerea costului finanţării datoriei statului de vreme ce beneficiezi ca stat de independenţă monetară şi de inflaţie negativă; - reducerea costului datoriei companiilor de stat; - obţinerea de dobândă la aurul deţinut de Statul Român".
1. fără titlu
(mesaj trimis de Fara credit în data de 09.01.2017, 00:34)
Foarte bine.
2. De ce este Romania limitata ?
(mesaj trimis de Cremenarul în data de 09.01.2017, 10:50)
Tarile bogate din UE s-au dezvoltat avand un deficit de cca 7 - 8 și chiar și de 9%.
Acum nouă ni se impune un deficit de doar 3% !?
Este evident că cei bogați vor ca noi să sărăcim tot mai mult, să rămânem o piață de desfacere pentru ei !
M-aș bucara ca BNR să susțină obținerea unui deficit mai mare !
2.1. Da..dar ce facem cu acesti bani ??? (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de zaza în data de 09.01.2017, 11:57)
Sa facem investitii,, nu sa cheltuim bani aiurea : azi ii mancam ..maine ii ca...
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.01.2017, 17:28)
Investitiile au fost in softurile serei, in dezinfectantii serei, in telegondolele serei, in patinoarele serei, in imobiliarele serei, in bordurile serei.
Populatia mananca licente, solutii diluate, table, poze cu case și multe borduri.
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.01.2017, 18:22)
lasa minciunile, deficitul inseamna sa folosesti bani imprumutati; imprumutul este un lucru bun doar in cazul in care din 100 de lei imprumutati poti crea valoare adaugata de 100 de lei, plus costul creditului (sa zicem 3-5%) si inca ceva peste, macar 2-3%, altfel imprumuti degeaba, cum face Romania imprumutand sa poata consuma produse de import, cu necessitate indoielnica ... intai sa dovedim ca stim sa folosim banii UE dati gratis si abia apoi sa ne gandim daca merita sa imprumutam
3. fără titlu
(mesaj trimis de marius în data de 09.01.2017, 18:14)
bnr nu poate lua suficiente masuri (nu are parghiile legale) pentru a contrabalansa prostia politicienilor