MUGUR ISARESCU: "Reducerea rezervelor minime obligatorii nu înseamnă că BNR dă bani băncilor sau că le finanţează, ci că le restituie băncilor propriii bani"

A.I.
Bănci-Asigurări / 5 mai 2017

Mugur Isărescu

Mugur Isărescu

Banca Naţională a României eliberează circa 500-600 milioane de euro în piaţa prin reducerea cu două puncte procentuale a rezervelor minime obligatorii la valută, ca urmare a reducerii ponderii creditului în valuta în total credit.

"Nu vrem să omorâm creditul în valută pentru că sunt companii sau persoane fizice care au veniturile în valută şi ei sunt îndreptăţiţi să se împrumute în valută", a spus vineri Mugur Isărescu, citat de Hotnews.ro, cu ocazia briefingului de presă care a urmat sedinţei Consiliului de Administraţie a BNR. "Noi trebuie să ajungem la nivel european cu aceste rezerve şi o facem treptat, când situaţia o permite", a mai spus Guvernatorul.

Ce a mai spus vineri, Mugur Isărescu:

În contextul reducerii creditului în valută, al consolidarii rezervelor valutare peste nivelul adecvat (35,96 miliarde euro la 30 aprilie 2017) şi al îmbunătăţirii structurii acestora, CA al BNR a decis reducerea ratei rezervei minime obligatorii aplicabile pasivelor în valută ale instituţiilor de credit la nivelul de 8% de la 10% începând cu perioada de aplicare 24 mai -23 iunie 2017. Măsura vizează continuarea armonizării mecanismului rezervelor minime obligatorii cu standardele şi practicile în materie ale Băncii Centrale Europene şi ale principalelor bănci centrale din statele membre ale Uniunii Europene. Rata rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei se menţine la nivelul de 8%.

Rata anuală a inflaţiei a rămas relativ constantă în luna martie 2017, la 0,18%, comparativ cu luna anterioară (0,2%), în concordanţă cu prognoza BNR. Această evoluţie s-a datorat temperării dinamicii anuale a preţului combustibililor, ce a compensat efectele accelerării creşterii preţurilor volatile alimentare şi a inflaţiei CORE2 ajustat, a cărei rată anuală a urcat la 1,04%, de la 0,91% în februarie.

Rata medie anuala a inflatiei IPC a continuat să îşi restrângă valoarea negativă, ajungând în martie 2017 la -0,9%, de la -1,1% în luna februarie; calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum, media anuală a urcat la -0,5%, de la -0,7% în februarie 2017. Traiectoria ascendentă a celor doi indicatori se datorează, în buna măsură, disipării graduale din calculul acestora a variaţiilor anuale afectate de reducerea cotei TVA din iunie 2015.

Creşterea economică s-a accelerat peste aşteptări în trimestrul IV 2016, datele revizuite indicând o dinamica anuală a PIB real de 4,8%. Ritmul mai rapid de creştere s-a datorat, în principal, contribuţiei exportului net, ca urmare a ecartului pozitiv dintre ritmurile anuale de creştere a exporturilor şi importurilor de bunuri şi servicii. Pe ansamblul anului 2016, majorarea cu 4,8% a PIB a avut ca determinant consumul privat, care a atins cel mai ridicat ritm de creştere din ultimii nouă ani (7,3%), în condiţiile relaxării politicii fiscale şi celei de venituri, precum şi ale îmbunătăţirii gradului de ocupare a forţei de muncă. În schimb, aportul formării brute de capital fix a devenit negativ.

Pentru anul 2017, cele mai recente date statistice relevă menţinerea în primele două luni a unei dinamici anuale ridicate a volumului cifrei de afaceri din comert şi servicii, accelerarea creşterii producţiei industriale, dar şi prelungirea declinului activităţii din construcţii. În condiţiile în care creşterea dinamicii productivităţii muncii a fost inferioară celei înregistrate de câştigurile salariale, ritmul anual de creştere a costurilor salariale unitare din industrie a sporit comparativ cu ultimul trimestru al anului anterior.

În şedinţa de astăzi, Consiliul de administratie al BNR a analizat şi aprobat Raportul asupra inflaţiei, ediţia mai 2017, document ce încorporează cele mai recente date şi informaţii disponibile. Scenariul actual al prognozei relevă perspectiva creşterii ratei anuale a inflaţiei pe întreg intervalul de proiecţie, însă pe o traiectorie uşor mai joasă decât cea prezentată în raportul precedent.

Incertitudinile şi riscurile asociate acestei perspective provin din mediul intern şi extern. Pe plan intern, acestea sunt generate, în principal, de conduita politicii fiscale şi a celei de venituri, inclusiv în contextul recentelor iniţiative legislative în sfera salarială şi fiscală.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Când apare isarel si zice ca e mai bine ,atunci sa ne așteptăm in 3-5 luni ca va fi mai rău !! Trebuie schimbat urgent ca altfel se duce dreaq România la străini cu tot cu romanii din ea !!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb