MURAD:  "Nu sunt de acord cu ultimele controale făcute de OPC"

A.C.
Politică / 19 iulie 2017

 "Nu sunt de acord cu ultimele controale făcute de OPC"

Preşedintele Federaţiei Patronale din Turism, Mohammad Murad, susţine că nu este de acord cu controalele din ultima perioadă ale comisarilor de la Protecţia Consumatorilor, care, dacă verifică zece unităţi hoteliere, iar nouă sunt în regulă, fac "mare tam-tam" pe cel cu deficienţe, lucru care duce la crearea unei imagini negative în domeniu, potrivit unor surse din presă.

Premierul Mihai Tudose a spus, citat de News.ro, că nu îi plac cei care taie în carne vie şi acolo unde nu este cazul, neavând nimic împotriva celor care acţionează cu bună-credinţă în interesul cetăţeanului şi al turismului.

Preşedintele FTRP a declarat ieri jurnaliştilor, la inaugurarea unui hotel de cinci stele în nordul staţiunii Mamaia, că nu este de acord cu controalele din ultima vreme ale reprezentanţilor de la Protecţia Consumatorilor, se mai arată în sursă.

Mohammad Murad a afirmat: "Controalele sunt o modă care văd că a dispărut, dar cu ultimele făcute de OPC nu sunt de acord. Ei controlează zece hoteluri, găsesc la un hotel nereguli, fac din asta mare tam-tam ca să arate şefilor că ei fac treabă, dar indirect ne fac imagine negativă. Normal ar fi dacă am fost la zece hoteluri, iar nouă sunt în regulă, pe comunicatul de presă să spună cele nouă hoteluri sunt OK, dar unul nu este în regulă, încât presa să aibă ce spune, şi ştiri negative şi ştiri pozitive".

Tudose a susţinut: "Atât timp cât aceste armate de oameni în control, în verificări, vor acţiona cu bună-credinţă şi pentru interesul cetăţeanului şi al turismului sunt perfect de acord. Nu îmi plac acei eroi de peste noapte care se trezesc foarte brusc că ei sunt salvatorii naţiei şi care taie în carne vie chiar şi acolo unde nu e cazul, neaplicând nici legislaţia în vigoare pe legea prevenţiei. Bineînţeles acolo unde sunt cazuri flagrante, cu alimente stricate, spaţiu de cazare de orice altceva numai de turist nu, evident că măsurile drastice se impun şi pot fi date şi ca exemplu".

Potrivit sursei citate, premierul Mihai Tudose, Liviu Dragnea, ministrul Turismului, Mircea Dobre, dar şi primari din judeţul Constanţa au fost prezenţi, ieri, la o întâlnire cu investitorii din turism, după care au asistat la inaugurarea unui hotel de cinci stele în nordul staţiunii Mamaia.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb