Sectorul bulgar în lungime de 422 kilometri al conductei Nabucco a intrat oficial în faza de aprobare a Evaluării Impactului asupra Mediului, a anunţat astăzi Compania Naţională Nabucco din Bulgaria.
Reinhard Mitschek, Directorul Executiv al Nabucco Gas Pipeline GmbH, a declarat: "Nabucco este foarte avansat în Bulgaria şi felicităm echipa locală pentru acest nou pas în dezvoltarea proiectului. Nabucco se angajează să respecte cele mai bune practici în conformitate cu reglementările naţionale şi internaţionale, să colaboreze cu toate părţile implicate pentru a se asigura că reprezintă o soluţie câştigătoare pentru ambele părţi în ţările de tranzit".
"Aşteptăm cu nerăbdare să continuăm excelenta colaborare cu autorităţile: să integrăm evaluările primite şi să cooperăm cu instituţiile publice şi alte părţi interesate în procesul EIA. În plus faţă de promovarea diversificării surselor de energie şi a libertăţii de alegere pentru consumatorii bulgari, Nabucco va crea sute de locuri de muncă în Bulgaria, va aduce investiţii de un miliard de euro, venituri din taxe şi va crea noi oportunităţi de afaceri", a precizat Marii Kossev, Directorul Executiv al Companiei Naţionale Nabucco în Bulgaria.
Depunerea documentaţiei EIA reprezintă începutul procesului legal privind Evaluarea Impactului asupra Mediului în Bulgaria. În urma unei analize a autorităţii competente, Nabucco (reprezentat în Bulgaria de compania sa naţională) va integra evaluările rezultate în urma consultărilor. Următorul pas va fi organizarea de consultări publice de-a lungul traseului, după care cererea va fi retrimisă autorităţilor pentru decizia finală.