Napoli, la un pas de faliment

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 10 februarie 2014

Napoli şi regiunile de sud ale Italiei sunt mai sărace decât restul ţării şi au fost afectate mai dur de criză.

Napoli şi regiunile de sud ale Italiei sunt mai sărace decât restul ţării şi au fost afectate mai dur de criză.

Primăria oraşului are datorii de un miliard de euro

Al treilea mare oraş din Italia, Napoli, riscă să intre în încetare de plăţi după ce o instanţă de judecată a respins planul de restructurare a datoriilor primăriei, care se apropie de un miliard de euro (1,36 miliarde dolari), potrivit Bloomberg.

"Din punct de vedere tehnic, Napoli este în faliment", declară Riccardo Realfonzo, profesor de economie, fost consilier local în Napoli. Acesta a menţionat: "Dacă auditorii curţii nu se vor răzgândi, Napoli nu va primi un împrumut cheie de la stat şi, asemenea Detroitului, va deveni incapabil să-şi plătească angajaţii sau să asigure serviciile de bază".

Tribunalul regional de audit a decis, luna trecută, că planul de reducere a cheltuielilor bugetare şi restructurare a datoriilor prezentat de primăria din Napoli este nerealist. Potrivit sentinţei, un împrumut de 220 milioane euro, cu maturitatea la zece ani, obţinut anul trecut de la guvernul naţional nu va face decât să crească datoriile oraşului şi să reducă eficacitatea tăierilor de cheltuieli. Guvernul a plătit până acum 58 de milioane de euro din împrumut.

Municipalitatea din Napoli susţine, însă, că nu va intra în încetare de plăţi. În ianuarie, primarul Luigi De Magistris a declarat că va ataca cu recurs decizia instanţei amintite şi îl va suna pe premierul Enrico Letta ca să-i ceară sfatul.

De hotărârea curţii de apel depinde şi soarta celor peste 20.000 de angajaţi ai primăriei din Napoli, precum şi a furnizorilor, a companiilor de transport şi servicii publice.

Împrumutul obţinut anul trecut de la guvernul central - cel invalidat de instanţă - este condiţionat de reducerea cheltuielilor publice ale oraşului cu 700 de milioane de euro în zece ani. Primarul De Magistris a subliniat că oraşul şi-a redus deja cheltuielile, anul trecut, cu 200 de milioane de euro.

Consecinţele intrării Primăriei Napoli în încetare de plăţi s-ar putea propaga dincolo de oraş, întrucât mai multe bănci străine, printre care "Barclays", "Deutsche Bank" şi UBS, au expuneri pe derivate financiare pe datoria oraşului.

Datoria Napoli însuma 1,2 miliarde euro la finele lui 2012 şi a fost redusă cu aproape 200 de milioane de euro în 2013, conform afirmaţiilor lui Salvatore Palma, consilier local pe probleme bugetare şi economice. Acesta a negat că împrumutul obţinut de la guvernul central reprezintă un colac de salvare pentru oraş.

Pier Paolo Baretta, subsecretar de stat în Ministerul Finanţelor de la Roma, spune: "Monitorizăm evoluţiile din Napoli. Sunt încrezător că poate fi găsită o soluţie atât pentru Napoli, cât şi pentru alte oraşe care se confruntă cu dificultăţi financiare".

Potrivit celor mai recente date statistice disponibile (din 2012), Napoli are o rată a şomajului de 22,6%, de peste două ori mai mare decât cea de 10,7% de la nivelul întregii ţări, la momentul respectiv.

Napoli are 960.000 de locuitori.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb