NASA a descoperit un nou sistem solar

F. A.
Internaţional / 29 august 2012

Agenţia Spaţială Americană (NASA) a descoperit în urmă cu puţin timp primul sistem solar în care două planete orbitează în jurul a două stele, transmit oficialii americani citaţi de media internaţională.

Noul sistem a fost numit Kepler 47 după numele misiunii în cadrul căreia a fost descoperit şi, potrivit astronauţilor, are o stea de dimensiunea Soarelui şi o a doua cu două treimi mai mică. Cele două orbitează una în jurul celeilalte, o dată la 7 zile şi jumătate.

Americanii care le-au descoperit spun că planetele care orbitează în jurul celor două stele au un potenţial pentru a fi locuite.

Sistemul se află la 5.000 de ani-lumină distanţă faţă de Pământ, în constelaţia Cygnus. Planeta din exteriorul sistemului descoperit, care are aproximativ dimensiunea lui Uranus, încheie o rotaţie o dată la 303 ani, ceea ce înseamnă că este în aşa numita "zonă locuibilă", în care ar putea exista apă. Planeta din interiorul sistemului este de trei ori mai mare decât Pământul şi face o rotaţie completă în 49 de zile, afirmă specialiştii NASA citaţi de presa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb