Năstase solicită contopirea pedepselor primite în dosare

A.F.
Anticorupţie / 3 februarie 2014

Update 10:40 A fost amânată judecarea cererii de contopire a pedepselor

Judecarea cererii lui Adrian Năstase de contopire a pedepselor din cele două condamnări definitive a fost amânată, astăzi, de judecătorii Tribunalului Bucureşti, deoarece decizia din dosarul "Zambaccian" nu a fost motivate, transmit surse din presă.

Astfel, dosarul nu a ajuns la instanţă. Următorul termen a fost fixat pentru 3 martie.

---

Tribunalul Bucureşti judecă astăzi primul termen al procesului în care fostul premier Adrian Năstase, prin avocaţii săi, solicită contopirea pedepselor primite în dosarele "Trofeul calităţii" şi "Zambaccian", transmit surse din presă.

Cererea lui Năstase a fost depusă marţi, 21 ianuarie. Pe lângă contopirea pedepselor, Adrian Năstase ar putea primi un spor de pedeapsă dacă judecătorul va considera necesar, aşa cum s-a întâmplat în cazul lui Gigi Becali.

În prezent, Adrian Năstase se află încarcerat la Penitenciarul Rahova, după ce, pe 6 ianuarie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită în dosarul "Zambaccian". De asemenea, el a fost condamnat pe 20 iunie 2012 la doi ani de închisoare în dosarul "Trofeul calităţii", din care a efectuat opt luni de detenţie, fiind eliberat condiţionat. Prin contopirea celor două pedepse şi dacă nu se aplică un spor de pedeapsă, Adrian Năstase va putea solicita din nou eliberarea condiţionată, cel mai probabil tot după opt luni de închisoare.

În dosarul "Zambaccian", Adrian Năstase a fost acuzat că a primit de la fostul şef al ISC Irina Jianu, în perioada 2002 - 2004, în mod direct şi prin intermediul soţiei sale, Dana Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 600.000 de euro, constând în bunuri importate din China şi contravaloarea unor lucrări efectuate la imobilele din localitatea Cornu şi Bucureşti.

În dosarul "Trofeul calităţii", Năstase a fost acuzat că în anul 2004 s-ar fi folosit de ''influenţa sau autoritatea funcţiei de preşedinte al unui partid'' pentru organizarea unui simpozion intitulat "Trofeul calităţii în construcţii" cu scopul strângerii unor sume de bani destinate campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, la care urma să participle, mai transmit surse din presă.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb