National Bank of Greece, cea mai mare bancă din Grecia, a anunţat astăzi că este "convinsă" de avantajele ofertei sale de preluare a Alpha Bank, deşi oficialii celei de-a treia bănci din Grecia au anunţat că "tranzacţia este moartă", potrivit Reuters, relatează HotNews.ro.
Anthimos Thomopoulos, directorul general adjunct al NBG, a arătat că "reacţia pieţelor şi a unor acţionari importanţi a confirmat soliditatea şi logica ofertei pentru o fuziune amiabilă cu Alpha Bank".
Declaraţiile sale vin după ce Spyros Filateros, director operaţional în cadrul Alpha Bank, a spus tot în cursul zilei de astăzi că banca nu are de gând să renunţe la independenţă şi din punctul de vedere al conducerii "tranzacţia este moartă".