NATO şi Afganistan au început, ieri, negocierile în privinţa statutului forţelor care vor rămâne în ţară după 2014, dar acestea nu se vor putea încheia înaintea semnării unui acord bilateral de securitate între Kabul şi Washington, relatează AFP.
"Conform înţelegerii dintre NATO şi guvernul afgan, au început negocieri pe tema Convenţiei în privinţa statutului forţelor (Sofa) NATO", a declarat într-un comunicat secretarul general al Alianţei, Anders Fogh-Rasmussen. "Salut începerea acestor convorbiri astăzi, în cadrul unei întâlniri a înaltului reprezentant civil al NATO, ambasadorul Maurits Jochems, cu consilierul afgan pentru securitate naţională, Rangin Dadfar Spanta", a precizat Rasmussen.
"Ţin să subliniez că Sofa NATO nu va fi nici aprobată, nici semnată înaintea semnării acordului de securitate bilateral între guvernul afgan şi Statele Unite", a adăugat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice.
NATO speră să ia o decizie în februarie 2014 în privinţa acestei misiuni, ale cărei efective sunt evaluate în prezent între 8.000 şi 12.000 de persoane. Cu ţări partenere, NATO intenţionează să finanţeze parţial forţele afgane, ale căror necesităţi sunt apreciate la 4,1 miliarde de dolari pe an.