Două centre de comandă şi control ale NATO vor fi înfiinţate în ţara noastră, acestea urmând să devină operaţionale în 2016, iar aici vor activa militari români, dar şi din alte state membre, au decis, ieri, miniştrii Apărării din statele membre ale Alianţei.
Oficialii au hotărât constituirea imediată, pe teritoriile aliaţilor din est - România, Polonia, Bulgaria, Estonia, Letonia şi Lituania - a unor Unităţi pentru Integrarea Forţelor NATO, acestea fiind structuri multinaţionale de comandă şi control ale Alianţei Nord-Atlantice, care vor "asigura o prezenţă vizibilă şi continuă a NATO pe teritoriul aliaţilor estici".
Pe lângă acest centru, România va găzdui un Comandament Multinaţional de Divizie Sud-Est care va funcţiona ca un centru de comandă-control în situaţia dislocării de forţe pe flancul estic al NATO.
Recent, George Friedman, şeful Stratfor, a declarat, într-un interviu pentru Fox News, că România ar putea să fie implicată în războiul ce se desfăşoară în estul Ucrainei, alături de Ţările Baltice, dar şi de multe alte ţări.
El susţine că Statele Unite intenţionează să aducă vehicule blindate americane, artilerie şi alte mijloace militare în statele baltice, Polonia şi România, adăugând că SUA au început deja procesul de creare a unei bariere împotriva Rusiei şi acţionează în afara NATO. Potrivit lui Friedman, partea rusă înţelege ce se întâmplă şi asta o înnebuneşte.
"La un moment dat, ei vor începe să acţioneze în Ucraina", consideră Friedman, explicând: "Probabilitatea declanşării unor operaţiuni militare cu armate regulate în această regiune este foarte mare, dar nu neapărat vor implica trupele americane. Se poate răspândi la ţările baltice, România, în multe alte ţări. Aşa că, să lase în trecut războiul - nu este la fel de uşor pe cât pare pentru Europa".
Printre statele membre vehiculate că vor trimite militari în România se numără Marea Britanie, SUA, Canada, Bulgaria, Turcia sau Polonia.
Marea Britanie va juca un rol de conducere în Forţa de reacţie rapidă a NATO din Europa Centrală şi de Est, urmând să trimită trupe în comandamentele regionale din România şi Polonia, a anunţat ministrul britanic al Apărării, Michael Fallon, citat de BBC News online.
Marea Britanie va trimite 1.000 de militari şi patru avioane de vânătoare de tip Typhoon pentru noua Forţă de reacţie rapidă, a precizat Fallon.
"Credibilitatea NATO în contextul actualelor riscuri de securitate depinde de rolul jucat de fiecare ţară. Cuvintele dure trebuie susţinute prin acţiuni ferme", a subliniat Fallon.
Mircea Duşa, ministrul Apărării Naţionale, s-a arătat foarte încântat de hotărârea de ieri a miniştrilor Apărării din statele membre ale Alianţei:
"După primirea în NATO din 2004, măsurile care s-au aprobat astăzi (n.r. ieri ) pentru România sunt foarte importante, putem să le spunem chiar istorice, vizavi de reasigurarea pe flancul estic al NATO şi UE. Aceste structuri multinaţionale NATO de comandă şi control reprezintă materializarea deciziei adoptate la summitul din 2014, privind asigurarea unei prezenţe vizibile şi persistente a NATO pe teritoriul ţărilor aliate. Aceste unităţi vor avea un rol cheie pentru legătura dintre forţele naţionale şi cele NATO, asigurând elementul de comandă şi control în situaţii în care noua forţă de reacţie a Alianţei, cea cu nivel ridicat de operativitate, va fi dislocată".
El a precizat că în cadrul discuţiilor ministeriale s-a stabilit şi aplicarea măsurilor necesare pentru operaţionalizarea Forţei Întrunite cu Nivel de Reacţie Foarte Ridicat - "Vârful de lance" - prezentată ieri de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Aceasta va fi constituită dintr-o brigadă de forţe terestre, având în compunere până la cinci batalioane de manevră, cu o viteză de reacţie de la două la trei zile în cazul unui conflict.
Pentru anul 2015 se va testa o soluţie interimară a programului, cu contribuţii din partea Germaniei, Olandei şi Norvegiei, potrivit Mediafax.
Cele două centre din România vor fi implementate pe parcursul anului 2015 şi vor fi puse la dispoziţia Alianţei Nord-Atlantice începând cu anul 2016. Aici vor lucra atât personal român cât şi militari din statele membre NATO.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.02.2015, 13:28)
Ce a facut Hitler, Führer-ul Germaniei naziste in 1941 (dupa ce SUA a sustinut financiar si economic ascensiunea lui si NSDAP-ului!)? A masat trupele sale si ale aliatilor (printre care si Romania! - interes in teritorii istorice) asteptind momentul pentru atac (cu toate ca exista un acord de neagresiune reciproca), la granita URSS - cine a invatat si tras invatamintele istoriei ale momentului - poporul RUS, Rusia ca si continuator al tarii a carei istorie "pare" a se repeta - ce-i ingrozitor, este ca-i aproape "copy-paste"!
2. fără titlu
(mesaj trimis de az în data de 06.02.2015, 13:47)
Dap ... a tras învățăminte (proaste)... și a făcut exact același greșeli ca și Germania ... restul lumii doar a reacționat ... diferența este că Germania și-a revenit ... să vedem dacă va exista vreodată din partea oricui un plan Marshall și pentru reconstruirea Rusiei