Natura contra politicieni

D.N.
Ziarul BURSA #Politică / 23 aprilie 2014

Natura contra politicieni

Natura pare să nu înţeleagă absolut deloc calculele politice. De fiecare dată când politicienii îşi "permit" câteva clipe de relaxare, apare o problemă în teritoriu, cu oameni afectaţi de stihiile naturii şi cu autorităţi prinse nepregătite. Viscolele, ninsorile abundente, inundaţiile, vânturile puternice, canicula reprezintă pentru puterea politică un adversar mult mai redutabil decât toată opoziţia unită. Inundaţiile au muşcat de această dată câteva din procentele coaliţiei aflate în fruntea arcului guvernamental. Lucrurile au ieşit din nou pe dos: codurile de inundaţii au fost date de o săptămână, apa a intrat în casele oamenilor încă de sâmbătă, iar politicienii au ajuns la faţa locului luni sau marţi, după ce au "rezolvat" mesele îmbelşugate de Paşte. În mod clar oamenii nu simt nevoia să primească încurajări de la un ministru sau altul şi ar prefera ca autorităţile locale să rezolve problemele în timp real, când însă autoritatea nu este prezentă, iar politicianul apare foarte târziu nemulţumirea este mai mult decât evidentă. Acest lucru este demonstrat din plin de faptul că Liviu Dragnea a ajuns să fie luat la întrebări chiar de cetăţenii din Teleorman, judeţ al cărui preşedinte de Consiliu Judeţean a fost timp de trei mandate, şi unde votanţii au fost mai mult decât disciplinaţi şi zeloşi la ultimele alegeri. Pe bună dreptate oamenii s-au plâns că nimeni nu şi-a manifestat interesul pentru ceea ce se întâmplă cu ei de când au început ploile şi că autorităţile au aşteptat să treacă prima zi de Paşte pentru a se deplasa în teritoriu. Ieri, Victor Ponta şi Liviu Dragnea a ajuns în statul Beiu din judeţul Teleorman, unde au vizitat, cu barcă, mai multe zone inundate. Imediat au apărut şi primele promisiuni. Astfel, Guvernul va aloca bani pentru construirea unui dig care să protejeze zone din judeţul Teleorman de alte inundaţii, autorităţile locale promiţând că, dacă fondurile sunt acordate, construcţia va fi finalizată până în luna august. Oamenii din localitate au spus însă că o astfel de promisiune au primit şi după inundaţiile din 2005. Cu ton scăzut s-a vorbit şi de alocarea de fonduri pentru repararea caselor, deşi există o lege clară conform căreia asigurarea locuinţei este obligatorie.

Explicaţiile, venite tardiv şi aflate în evidentă opoziţie cu situaţia din teren nu au făcut decât să-i irite şi mai mult pe oameni. Când vicepremierul Gabriel Oprea l-a informat pe premier că autorităţile nu au nimic să-şi reproşeze în privinţa victimelor, tabloul a fost complet. "Nu am avut pierderi de vieţi omeneşti imputabile modului în care a decurs intervenţia forţelor noastre. Este regretabil că au fost vieţi pierdute ca urmare a unor acţiuni voluntare, uneori inconştiente ale unor persoane", a spus Oprea, reuşind să alimenteze şi mai mult nemulţumirile oamenilor.

Primele atenţionări ale hidrologilor, de cod galben de inundaţii, au fost emise pe 16 aprilie, au fost vizate râurile din sud vestul ţării, iar pe 18 aprilie avertizările au fost extinse pentru cursurile de apă din Oltenia şi Muntenia. Patru persoane şi-au pierdut viaţa în urma inundaţiilor din ultimele zile, alte 567 de persoane fiind evacuate din calea apelor, iar câteva sute de case au fost afectate de ape. Conform calculelor specialiştilor, ţara noastră are nevoie de aproximativ 12,5 miliarde de euro pentru construirea şi consolidarea de diguri, dar deocamdată se cheltuie foarte mult cu despăgubirile oferite celor afectaţi de inundaţii.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. ...trebuie sa te gandest ca vei putea fi inundat.

    Natura nu eate imprevizibila decat pentru cei slabi de minte.

    Primarii care au semnat autorizatii de constructie in zone inundabile ar trebui sa despagubeasca pe cei inundati,iar daca nu pot,din lipsa de resurse financiare,exista si justitie,care ii poate condamna la munca in interesul comunitatii. 

    Pe aceeasi unda: fostul sinistru CataStroe (sau DezaStroe, cum doriti) regret ca accidental din Apuseni s-a intamplat in mandatul sau; vicele Oprea vine acum si se bucura ca mortii sunt morti, din vina lor nu a autoritatilor...... 

    Ziarul Bursa a fost totdeauna un ziar echilibrat de opinie economica, jucand un rol constructiv in crearea de opinii corecte. Este si meritul echipei redactionale si a patronului.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb