NBG vrea să preia "Alpha Bank"

A.V.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 21 februarie 2011

NBG vrea să preia "Alpha Bank"

"Alpha Bank" a respins oferta, însă analiştii cred că propunerea va fi îmbunătăţită

"National Bank of Greece" SA (NBG), cea mai mare bancă din Grecia, a lansat, vineri, o ofertă de preluare a "Alpha Bank" SA, a treia ca mărime din ţară, printr-o tranzacţie în acţiuni a carei valoare se ridica la 2,8 miliarde euro (3,8 miliarde dolari).

NBG a oferit opt acţiuni noi proprii pentru fiecare 11 titluri "Alpha", propunerea corespunzând unei rate de schimb de 0,727 acţiuni NBG pentru un titlu "Alpha". Oferta - de circa 5,50 euro/titlu, este cu 23,4% mai mare decât preţul înregistrat de acţiunile "Alpha" la închiderea şedinţei bursiere de joi, ziua anterioară anunţului propunerii.

"Alpha Bank" a respins oferta nesolicitată lansata de NBG, considerand-o neadecvată. Conducerea "Alpha Bank" a votat în unanimitate respingerea propunerii NBG, potrivit anunţului făcut vineri seara, de această instituţie.

În urma apariţiei informaţiei privind lansarea ofertei, tranzacţionarea acţiunilor NBG şi "Alpha Bank" a fost suspendată la Bursa din Atena. În momentul suspendării, titlurile NBG crescuseră cu peste 2%, iar cele ale "Alpha Bank" - cu 6,32%. De la începutul anului, titlurile NBG au câştigat 25%, iar actiunile "Alpha" - 26%.

Dacă ar fi fost acceptată oferta curentă lansată de NBG, aceasta le-ar fi adus acţionarilor băncii 71% din noul grup, iar investitorilor "Alpha Bank" - 29%. Totodată, alocarea posturilor în Consiliul de Administraţie ar fi fost făcută proporţional cu participaţiile mai sus menţionate.

NBG ar fi numit vicepreşedintele noului grup, directorul executiv şi încă trei directori. "Alpha" ar fi numit preşedintele şi patru directori.

NBG a înaintat oferta catre "Alpha Bank" la data de 18 ianuarie, iar în 3 februarie părţile au semnat un acord de confidenţialitate şi negocieri exclusive, conform anunţului NBG.

Analiştii cred că NBG ar putea îmbunătăţi oferta, iar "Alpha" va accepta o suma mai mare. Dacă acest lucru se va întâmpla, atunci va lua fiinţă cel mai mare grup bancar din Grecia, respectiv una dintre cele mai mari bănci din sud-estul Europei, cu active în valoare de circa 200 de miliarde euro. Potrivit NBG, economiile anuale rezultate în urma unei eventuale fuziuni cu "Alpha Bank" ar fi de 550-700 de milioane de euro, majoritatea urmând să fie obţinute la nivelul operaţiunilor internaţionale şi al costurilor administrative.

Autorităţile de la Atena au îndemnat băncile elene, în mai multe rânduri, să-şi unească resursele, ca să sprijine economia grav afectată de recesiune.

Menţionăm că cele două bănci sunt prezente pe piaţa din ţara noastră prin "Banca Românească" şi "Alpha Bank" România.

NBG si "Alpha Bank" au mai negociat o eventuala fuziune în anul 2002, însă discuţiile au eşuat întrucât cele două părţi nu s-au înţeles în privinţa împărţirii puterii în entitatea care ar fi luat fiinţă. Un an mai tarziu, NBG a preluat "Banca Românească".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb