Nebun f1-d4

Împătimiţii şahului îşi rîd, deja, pe sub mustaţă! Ori autorul e ageamiul ageamiilor, ori dactilografa şi corectura au dormit în papuci! Această mutare este imposibilă pe tabla de şah! Nebunul din f1 e de alb, nu are cum să ajungă vreodată la d4, pe negru!!! Dar, dacă marea tablă de şah este cea a politicii, a "Marii politici", cea evocată de Brzezinski; cea pe care se înfruntă jucătorii cei mai importanţi ai lumii de astăzi?

Ideea că "marea politică", spre deosebire de cea domestică, a intereselor locale, este un joc la fel de puternic structurat raţional, prin reguli, spaţiu, strategii şi soluţii tactice de cîştig, precum este şahul, reprezintă, poate, o bună temă de marketing, poate este o sugestie lingvistică atractivă, poate un mod legitim de a încerca să înţelegi anumite fenomene şi procese. Întrebarea este dacă presupoziţia de deplină raţionalitate, pe care o include jocul de şah, se potriveşte, ori exprimă structura proceselor politice la nivel mondial. Realitatea ţipă tot mai tare, la noi, că NU!

Cel mai recent, a tras semnalul de alarmă fostul ministru de externe al Poloniei, Radoslaw Sikorski, actualmente preşedinte al Seimului (camera inferioară a Parlamentului). Într-un interviu acordat jurnaliştilor americani, el a scos din tolba cu amintiri una care a făcut ştire, pe întreg mapamondul: într-un cadru considerat neoficial şi privat, chiar dacă personajele erau cît se poate de oficiale, iar reuniunile la care participau, tot aşa, Vladimir Putin ar fi propus Poloniei împărţirea Ucrainei, celălalt beneficiar fiind, desigur, Rusia. Motivul invocat, unul cît se poate de simplu: "Ucraina este o entitate statală artificială!". Propoziţia nu este una oarecare, inventată ad hoc şi nici nu îi aparţine lui Putin. Este "proprietatea intelectuală" a ideologului de serviciu al regimului putinian, Alexandr Dughin. Cine este curios poate citi lungile sale peroraţii şi capitole de lucrări în care îşi susţine concluzia de mai sus, pe baza căreia recomandă liniile de politică pentru Moscova, în relaţiile sale cu Ucraina - desfiinţarea, sau "mai nuanţat": "Ucraina trebuie să devină o proiecţie strictă a Moscovei, la sud şi la vest". ("Bazele geopoliticii şi viitorul politic al Rusiei").

Al doilea lucru care vine în minte oricui, cît de cît familiarizat cu politica mondială a secolului XX, este similitudinea izbitoare a "soluţiei" propusă de Rusia, acum, Poloniei, cu cea propusă de URSS Germaniei lui Hitler, în 1936, pentru împărţirea Poloniei!! Atunci, Cel de al III-lea Reich a acceptat oferta, iar rezultatul a fost declanşarea celui de-al doilea război mondial. Situaţiile sunt totuşi diferite, nu chiar în puncte neesenţiale! Polonia de astăzi nu este în situaţia Germaniei de la jumătatea deceniului patru al veacului trecut, după cum Ucraina de astăzi nu are garanţiile contractuale de securitate pe care le avea Polonia din partea marilor puteri ale vremii, Marea Britanie şi Franţa! Cu alte cuvinte, pericolul intrării, fără posibilitate de ieşire, într-o spirală a conflictualităţii care să ducă automat la un alt război generalizat, nu este la fel de ridicat, pe cît era în 1939! Se prea poate, dar nici nu poate fi exclusă, cu prea mare uşurinţă, o asemenea secvenţă politico-istorică!!! Ca dovadă, Statele Unite, în ciuda susţinerii politice fără rezerve a autorităţilor ucrainene, în conflictul lor cu Rusia, au refuzat şi refuză să treacă pragul unei angajări militare, fie şi sub forma livrării de material necesar susţinerii forţelor guvernamentale în lupta lor împotriva celor care au preluat controlul asupra unor regiuni din estul Ucrainei; asta chiar şi după anexarea de către Moscova, de facto şi de jure, a Crimeei, aducînd aminte, (cui vrea să-şi mai aducă aminte!!), de "mutarea" prin care Germania celui de-al III-lea Reich ocupa militar şi anexa juridic Austria!!!

Întrebarea inevitabilă: care este "filmul", care este "imaginea despre lume" cu care operează V. Putin în deciziile sale politice, cele prin care a ridicat deja semnificativ gradul de entropie al sistemului politicii mondiale? În ce măsură sunt raţionale, ori bazate pe fantasme, secvenţele sale decizionale şi mutările de pe tabla de şah a marii politici? Exemple de politicieni ai lumii, inclusiv la nivelul liderilor marilor puteri, care au acţionat şi decis funcţionînd în regim de semi-raţionalitate, de iraţionalitate sau non-raţionalitate, adică mai mult pe fantasme, nu sunt deloc rare şi nici puţine! De la dezastruoasa soluţie a Primului Lord al Amiralităţii, Winston Churchill, care a dus la dezastrul de la Gallipoli, (1915-1916), la deciziile lui Hilter privind războiul contra URSS, şi de la secvenţele decizionale ale Preşedintelui Kennedy, în cazul "crizei cubaneze", la deciziile încheierii războiului rece şi reunificării Germaniei, din care au lipsit elemente esenţiale ale situaţiei reale, lumea marii politici este plină de exemple în care decidenţii au acţionat mai mult pe închipuiri şi ideologie, decît pe elementele structurale, deplin vizibile, de altfel, ale realităţii de pe teren.

Întrebarea tulburătoare este: după ce reguli mută "nebunul" de la Kremlin? Se mişcă doar pe diagonalele albe, şi atunci are rost să căutăm "raţionalitatea" din spatele mişcărilor sale sau poate el să mute f1-d4 şi atunci noi am rămas prizonierii unui joc raţional, în timp ce el se desfăşoară într-unul de alt tip. În această din urmă ipoteză, întrebarea inevitabilă este: pentru a găsi soluţia cîştigătoare, cea care nu doar evită dezastrul cel mai mare, dar poate să dea, în continuare, predictibilitate şi control politicii internaţionale este de dorit să intrăm în logica extra-raţională, în care evoluează unul dintre actorii cei mai importanţi ai politicii mondiale, sau este mult mai bine să rămînem strict, cu încăpăţînare, în domeniul raţionalităţii? De succesul sau eşecul găsirii răspunsului corect la aceste întrebări depinde soarta politicii internaţionale, dacă nu chiar a întregii lumi, în ceea ce a mai rămas din acest secol XXI!