NEGOCIERI APROAPE DE FINAL Alro a oferit mai mulţi bani pentru energia hidro

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 8 august 2012

Alro a oferit mai mulţi bani pentru energia hidro

Administratorii Hidroelectrica şi reprezentanţii Alro negociază, în următoarele zile, o formulă de preţ prin care compania producătoare de energie va putea primi şi peste 200 de lei/MWh, susţin surse apropiate discuţiilor.

Administratorul judiciar al Hidroelectrica, Remus Borza, nu a dorit să ne ofere detalii despre negocieri, dar ne-a precizat că există speranţe să fie prelungit contractul cu Alro. Administratorul special al Hidroelectrica, Remus Vulpescu, ne-a declarat că, într-adevăr, se negociază cu Alro pe o formulă de preţ, care va permite companiei să încaseze şi peste 200 de lei/MWh pentru energia livrată producătorului de aluminiu.

Domnul Vulpescu ne-a precizat: "Noi dorim ca preţul minim pe care Hidroelectrica îl va încasa să nu coboare sub un anumit prag. Aici purtăm negocierile cu Alro. Ei au venit cu o documentaţie stufoasă privind specificul producţiei de aluminiu, pe care o s-o studiem pentru a vedea influenţa costurilor cu energia în producţie".

Sursele noastre spun că înainte de oferta îmbunătăţită ce ar da posibilitatea Hidroelectrica să încaseze şi 200 de lei/MWh, oferta Alro ar fi fost pentru o plajă de preţ între 165 de lei şi 185 de lei/MWh.

Atitudinea Alro în negocierile cu Hidroelectrica s-a schimbat pe parcursul anului, mai spun sursele noastre. În luna mai, patronatul rus ar fi aprobat o majorare de până la 170 lei/MWh, cu condiţia menţinerii valabilităţii contractului până în 2018 pentru livrarea a 3 TWh.

Anterior, ruşii ar fi susţinut o formulă de calcul ce presupune existenţa unui plafon minim de 140 lei/MWh şi unul maxim de 155 lei/MWh, cu o creştere anuală de 15 lei/MWh a pragului minim, în condiţiile menţinerii formulei dependente de cotaţia aluminiului la Bursa de Metale de la Londra (LME), precum şi introducerea clauzei de hidraulicitate, ne-au mai spus sursele noastre.

Acum Alro s-a arătat mai flexibil în negocieri şi pare dispus că accepte şi preţuri mai mari pentru energia hidro.

Sursele noastre explică schimbarea de atitudine pe fondul insolvenţei Hidroelectrica şi a deschiderii investigaţiei Comisiei Europene asupra contractelor directe ale producătorului de energie la preţ preferenţial, suspectate că sunt ajutor de stat ilegal, care a distorsionat concurenţa.

Recent, Comisia Europeană a publicat un raport preliminar asupra contractelor dintre Arcelor Mittal Galaţi şi Hidroelectrica, în care a concluzionat că există elemente de ajutor de stat.

În cazul în care Comisia constată ajutorul de stat, contractele încetează, iar partenerii contractuali ai Hidroelectrica sunt obligaţi să achite diferenţa între preţul plătit şi media tarifelor din bursa noastră de energie pentru toată perioada în care a avut loc livrarea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb