NEGOCIERI DURE PSD-PNL-FMI Listăm Hidroelectrica, Electrica şi CE Oltenia în 2014

IOANA POPA
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 5 noiembrie 2013

Listăm Hidroelectrica, Electrica şi CE Oltenia în 2014

Scade CAS cu 5%, cota unică nu se măreşte

Update 12:26 Schaechter: "Autorităţile au spus clar că nu există nicio intenţie să se majoreze cota unică"

Şefa misiunii FMI, Andrea Schaechter, a declarat că printre opţiunile propuse de experţii Fondului s-a numărat şi majorarea cotei unice, dar că acest subiect nu a fost negociat pentru că s-a ştiut de la început că Guvernul nu era de acord cu această măsură.

"Când purtăm discuţiile cu autorităţile, inclusiv pe partea de buget, facem o evaluare a situaţiei şi punem pe masă toate opţiunile posibile. A fost însă foarte clar spus de autorităţi că nu există nicio intenţie să se majoreze cota unică, deci nu s-au mai purtat negocieri pe acest domeniu. În mod clar, autorităţile şi-au identificat priorităţile şi acestea sunt măsurile, care au fost anunţate ieri", a afirmat Schaechter.

---

Update 11:35 Andrea Schaechter: "Noul termen-limită pentru finalizarea privatizării CFR Marfă ar fi 2015"

Andrea Schaechter, şefa misiunii FMI în România, a lăudat succesul listării pachetului de 15% din acţiunile Romgaz pe piaţa de capital, însă apreciază că nefinalizarea privatizării majoritare la CFR Marfă este "un pas înapoi", menţionând că noul termen-limită pentru încheierea privatizării companiei ar fi 2015.

"Oferta iniţială pentru pachetul de 15% din acţiunile Romgaz a reprezentat un success. Această tranzacţie are o valoare de referinţă pentru sectorul întreprinderilor de stat din România şi pentru pieţele de capital din România. Este o realizare care se evidenţiază în ultimele luni", a afirmat Schaechter.

"Nefinalizarea privatizării CRF Marfă e un pas înapoi, dar guvernul îşi menţine punctul de a privatiza compania. Noul termen-limită pe care îl avem în vedere pentru finalizarea privatizării CFR Marfă ar fi 2015", a precizat şefa misiunii FMI.

"Ce s-a angajat Guvernul să facă mai departe e să încerce să caute un investitor strategic (pentru CFR Marfă - n.r.). Termenul 2015 este unul maxim, în mod clar dacă se poate face mai devreme acest lucru se va face şi va fi bine văzut. Este important ca această privatizare să se facă facă cum trebuie şi, între timp, este important ca echipa de conducere a companiei să ia măsuri de restructurare pentru eficientizarea acesteia şi pentru evitarea acumulării de noi arierate, a unor rezultate financiare proaste care să fie preluate de bugetul de stat", a mai spus oficialul FMI.

----

Update 11:27 Schaechter: "Proiectul de la Roşia Montană are efecte asupra mediului"

Şefa misiunii FMI în România, Andrea Schaechter, a declarat, astăzi, că Roşia Montană este un proiect care are "efecte asupra mediului".

"Nu avem expertiza necesară pentru a ne spune părerea despre proiectul Roşia Montană. Este, evident, un proiect care are efecte asupra mediului. Chiar dacă beneficiile economice sunt evidente, acestea reprezintă doar o parte din ce înseamnă exploatarea", a afirmat Andrea Schaechter.

---

Update 10:21 Andrea Schaechter, FMI: Creşterea PIB - ului se va situa anul acesta la 2,2%

Prognoza de creştere economică pentru anul acesta a fost revizuită în sus cu 0,2 puncte procentuale, la 2,2 %, datorită situaţiei din agricultură, a declarat, astăzi, Andrea Schaechter, şefa misiunii FMI pentru România, cu ocazia prezentării concluziilor negocierilor cu autorităţile române.

Domnia sa a adăugat că pentru 2014, este prognozată o creştere reală a PIB cu 2,2%.

"Cererea internă se menţine încă slabă, ceea ce conduce la o ajustare a deficitului de cont curent pentru 2013 la 1,2% din PIB. Dezinflaţia a fost mai puternică decât se estima şi reflectă scăderea preţurilor produselor agroalimentare, iar proiecţia de inflaţie pentru 2013 este de 2%", a mai declarat Schaechter.

Oficialul FMI a mai spus că ţinta de deficit bugetar pentru septembrie 2013 a fost îndeplinită, precum şi ţinta de arierate ale administraţiei publice locale, dar veniturile bugetare au fost sub program, reflectând cererea slabă, dar mai ales profitabilitatea slabă a economiei, mai ales a sectorului bancar.

----

Guvernul s-a angajat în faţa organismelor financiare internaţionale să listeze un pachet de 15% din Hidroelectrica şi 51% din Electrica în mai-iunie 2014, iar un pachet din Complexul Energetic Oltenia în trimestrul patru al anului viitor.

Salariul minim va creşte de la 800 la 850 de lei, la 1 ianuarie 2014, şi de la 850 la 900 lei, la 1 iulie, anul viitor, a anunţat aseară premierul Victor Ponta. Domnia sa a mai precizat că, în bugetul de anul viitor, este prevăzut un fond de creştere salarială, ţintită pe anumite categorii, urmând să continue negocierile pentru creşterea salariilor medicilor rezidenţi, a profesorilor debutanţi, precum şi a altor categorii de salariaţi. De asemenea, toate pensiile vor fi indexate cu 3,76%.

Premierul a recunoscut că discuţiile cu delegaţia FMI nu au fost uşoare, întrucât au fost abordate probleme extrem de dificile şi a trebuit să fie luate decizii dificile legate de priorităţi.

Pentru anul viitor, a fost stabilit un deficit bugetar de 2,2% din PIB, în scădere faţă de 2013, estimând un PIB în creştere cu 2,2%.

Premierul a mai anunţat aseară investiţii care să depăşească 6% din PIB, cu posibilitatea de a continua creşterea economică şi de a lansa anumite proiecte extrem de importante. Victor Ponta a mai precizat: "Vom avea alocate 2 miliarde lei pentru continuarea investiţiilor în infrastructura locală şi 500 milioane de lei pentru continuare programelor în investiţii în infrastructura cu finanţare externă. Vom avea o creştere a plafonului de datorie pentru infrastructură la autorităţi locale de 1,2 miliarde lei, iar cofinanţările pentru fonduri europene vor creşte cu 3%. Avem şi un «buffer» pentru proiecte de infrastructură, în primul rând Comarnic Braşov, şi Suplacu de Barcău - Borş".

Contribuţiile sociale scad cu 5%, de la 1 iulie

Contribuţiile sociale vor scădea cu 5% în al doilea semestru al anului, cu obligaţia guvernului de a indentifica până la jumătatea anului resursele necesare pentru un impact bugetar neutru, a mai spus Victor Ponta. Printre măsurile de creştere a veniturilor bugetare anunţate de autorităţi se numără indexarea accizelor cu inflaţia, introducerea unui impozit pentru construcţii speciale (ex reţele şi stâlpi de electricitate, depozite, care nu sunt în prezent impozitate), creşterea redevenţelor la resurse minerale, fără petrol şi gaze, cu 25% şi introducerea unei accize suplimentare de 0,7 cenţi la litrul de carburant. Premierul a menţionat că aceşti bani vor merge în fondul special pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere.

Vicepremierul Daniel Chiţoiu a anunţat aseară că nu va creşte cota unică în acest an.

Negocierile autorităţilor cu FMI ajunseseră aseară în impas. La închiderea ediţiei însă, surse politice ne-au declarat că a apărut o şansă de finalizare cu succes a negocierilor, mandatul fiind încredinţat ministrului finanţelor Daniel Chiţoiu, care avea sarcina să remedieze unele neajunsuri apărute în timpul discuţiilor coordonate de Liviu Voinea, ministrul bugetului.

Sursele ne-au declarat că problema principală în negocierile cu FMI o constituia găsirea unor surse de venituri bugetare care să nu împiedice dezvoltarea economică şi să nu contravină angajamentelor politice majore înscrise de fiecare partid în programul de guvernare USL.

Pe de o parte, PSD îşi dorea mărirea pensiilor şi a salariilor, începând cu anul viitor, iar PNL avea în vedere păstrarea cotei unice la 16%, dar şi reducerea CAS cu 3 procente.

Procesul de privatizare a CFR Marfa va fi finalizat până la jumătatea anului 2015, cu un an întârziere faţă de termenul avansat iniţial de Guvern, după ce compania va parcurge un program de restructurare.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Dupa aproape 18 luni de guvernare usl, avand prim ministru un plagiator mediocru butonat de baroni locali si ministri penali prin ministere tara lu ponta prinde contur cu FMI in capul mesei si regionalizarea aruncata ca o perdea de fum peste hotiile politicienilor.

    Vom avea pesionari mai pensionai de cat altii - cu indemnizatie de parca ar fi veterani de razboi. 

    Vom avea o regionalizare tulbure in care sa inoate in voie baroni locali corupti si hoti in cardasie cu politicienii de la centru. 

    Vom avea in continuare evaziune in crestere pentru ca guvernu ponta nu face nimic fiind protectorul evazionistilor. 

    Vom avea in continuare redevente demne de lumea a treia pentru petrol si gaze pentru ca resursele acestea au fost vandute pe mai nimic. 

    Vor plati noi taxe si impozite tot cei corecti si saraci pana nu vor mai avea nimic ca asa vrea guvernu si a aprobat FMI. 

    Vom avea tot o justitie corupta si butonata de politicieni ca asa vrea si FMI. 

    Ne vom face iar ca privatizam pentru a spolia cat mai mult companiile statului si apoi sa ridicam din umeri si sa spunem "asta e, nu avem ce face ". 

    Ne vom imprumuta in continuare fara nici un plan economic pentru Romania pana vom intra in colaps. 

    Sa pregatit iar o pomana electorala pentru a ramane la putere cu orice pret pentru a acoperii hotiile si faradelegile . 

    Pozele cu acesti doi tradatori mincinosi sunt elocvente. Au dus lupte cu FMI ? Au negociat ? Au avut un plan pentru Romania ?  

    Aceasta va fi tara lu ponta plagiatorul care vede porci in loc de vaci iar pe acelea care nu vor mai fi le recomanda spre consum romanilor ! 

    "Gura pacatosului, adevar graieste !" 

    1. draga Theraflu am putea spune, deoarece si noi contribuim mai mult sau mai putin, mai zgomotos sau mai infundat la ceea ce se intampla si se relateaza despre plaiurile mioritice. Cu un an in urma publicatia Bursa a gazduit un link numit Strategia dezvoltarii Romaniei. Pana de curand a ramas destul de aerisit, probabil si din cauza faptului ca nu s-a reusit pana acum sa promovam o directie coerenta sau consecventa , pentru a o traduce mai pe limba mea a maidanezului consecvent. Intr-o aparitie editoriala maestrul Make si-a intitulat un articol cu formula BASESCU KNOWS BEST unde puteam observa faptul ca cel mai important lucru in conceptia maestrului este ca omului de rand, barbarului domnului Treichl sa-i mearga bine, alte teme de genul intrarea in zona Euro sau o Europa integrata mai adanc fiindu-ne notiuni prea indepartate sau care nu ne aduce vreo imbunatatire a vietii cotidiene, ultimii anii incepand cu 2007 fiind probabil elocventi pentru visurile naruite de a ne alinia la standardul de viata vestic. Totusi de ce domnul guvernator Isarescu nu a avut nici o parere oficiala in acest sens, de ce nu ne spune domnul Vasilescu mai baieti daca vreti sa adoptati Euro nu o sa va fie mai bine sau de ce nu ne spune ca domnul Presedinte sa nu cumparam legume portocalii , ci din contra ne indeamna sa ne tinem banii in depozite, eventual la termen de cel putin 2 ani, mai ales cele in valute. Sa fie aceasta cauza pentru care increderea populatiei este asa de mare in domniile lor in comparatie cu cea a presedintelui care spunand ca firmele din domeniul hidrocarburilor nu o duc asa rau incat sa nu lase si ei un pic din pret sau cei din domeniul financiar care in unele cazuri pe parcursul unei singure pagini gasesti doua paragrafe identice ale unui contract, probabil in speranta ca vom putea obtine dobanda dubla. Care dintre aceste doua personalitati ar trebui sa le avem la inima pentru a ne merge noua bine si daca am fi noi in postura de a continua sa guvernam care opinie ne-ar putea ajuta sa facem ceva pentru ca meniul STRATEGIA DEZVOLTARII ROMANIEI sa aiba continut? O seara buna , MCV

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb