Negocieri sindicat-directorat pentru salarizarea din Transelectrica

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 16 decembrie 2013

Negocieri sindicat-directorat pentru salarizarea din Transelectrica

Sindicatele au reclamat conducerea la Ministerul Muncii, după care şi-au îndulcit tonul

Conducerea vrea un sistem de remunerare mai simplu şi echitabil

Consultant pentru evaluarea posturilor şi stabilirea sistemului de salarizare

Luna decembrie a debutat la Transelectrica SA cu negocieri tensionate între directorat şi sindicate pe marginea sistemului de salarizare şi a unor modificări în organigramă, potrivit unor surse din companie.

Pe 2 decembrie, Blocul Naţional Sindical (BNS) a reclamat Transelectrica la Ministerul Muncii, susţinând că directoratul companiei a emis o hotărâre prin care decide o serie de modificări ale organigramei, cu scoaterea la concurs a unor noi posturi, fără consultarea sindicatului reprezentantiv (Federaţia Univers). Potrivit sesizării intrate în posesia ziarului BURSA, BNS consideră că Transelectrica a încălcat art 5 din Legea 467/2006 privind stabilirea cadrului general de informare şi consultare a angajaţilor.

Sesizarea face referire la hotărârea 58 din 12 noiembrie 2013, potrivit căreia au fost stabilite responsabilităţile membrilor directoratului. Această hotărâre a directoratului stipulează că organigrama implementată nu modifică numărul de personal şi nu va duce la depăşirea fondului de salarii.

Din acest document reiese că directoratul Transelectrica a decis ocuparea funcţiilor de conducere prin concurs şi că pe posturile nou create se vor putea înscrie şi candidaţi din afara companiei. De asemenea, directoratul Transelectrica a dispus achiziţionarea de servicii de consultanţă resurse umane pentru evaluarea posturilor şi stabilirea sistemului de remunerare, centralizarea de funcţii în sucursale şi corelarea numărului de personal cu volumul şi complexitatea activităţilor din companie.

Săptămâna trecută, sindicatul "Univers" din cadrul Transelectrica a trimis membrilor săi o informare, conform căreia a solicitat conducerii Transelectrica zile libere pentru perioada sărbătorilor de iarnă, încheierea unui protocol pentru acordarea de cadouri în bani pentru copiii salariaţilor, în sumă de 150 lei, precum şi utilizarea economiilor existente la fondul de salarii pe primele nouă luni din 2013. Conducerea Transelectrica a cerut sindicatului negocierea unui nou sistem de salarizare şi a propus desfinţarea Nomenclatorului de funcţii şi meserii actual, cu introducerea unei noi grile de salarizare.

Potrivit unui document intrat în posesia noastră, sindicatul a solicitat ca modificare la sistemul de salarizare numai introducerea indemnizaţiilor şi sporurilor cu caracter permanent în salariul de bază lunar brut, ţinându-se cont de vechimea în timp a personalului şi de venitul anual brut al fiecărui salariat. Reprezentanţii angajaţilor Transelectrica au respins propunerea de desfiinţare a nomenclatorului de funcţii şi meserii actual.

Ştefan Bucătaru, directorul general al Transelectrica, ne-a declarat că negocierile nu mai sunt demult tensionate şi că în prezent se desfăşoară mai multe discuţii şi consultări între conducere şi reprezentanţii salariaţilor: «S-au pus pe masă mai multe abordări şi se explorează mai multe soluţii. Apreciem dialogul social în curs de desfăşurare ca fiind foarte constructiv, chiar şi atunci când uneori părerile sunt divergente şi putem afirma că în ultima vreme se înregistrează progrese reale. Cu privire la obiectul discuţiilor, este mult spus un nou sistem de salarizare. Nu discutăm altceva decât simplificarea celui existent, astfel încât inechităţile şi anomaliile la care s-a ajuns, în baza celui existent, să fie mai uşor de identificat şi corectat, împreună cu reprezentanţii salariaţilor. Mă refer aici la situaţii în care munca egală este compensată diferit sau la situaţii în care funcţii suport sunt recompensate mai generos decât funcţii de mare răspundere cu privire la siguranţa sistemului energetic naţional».

Domnia sa susţine că sistemul actual, cu 50 de niveluri de salarizare, cu 9 trepte de salarizare pe fiecare nivel şi cu numeroase "sporuri" şi "indemnizaţii" cu caracter permanent (care se plătesc indiferent de volumul de muncă depus sau de rezultatele obţinute) este foarte greoi şi nestimulativ. Simplificarea lui, fără ca salariaţii să piardă vreun drept din cele deţinute în prezent, nu va conduce la scăderi salariale, dar va permite elaborarea şi introducerea unor strategii de corectare în timp a efectelor negative asupra unor categorii de personal dezavantajate pe baza sistemului actual, a subliniat directorul general al Transelectrica.

În ceea ce priveşte noua organigramă, Ştefan Bucătaru ne-a precizat că a analizat anumite zone organizaţionale de stagnare şi "împotmolire" a derulării activităţii şi proiectelor (de exemplu derularea proiectelor de investiţii, care de mulţi ani se situează sub nivelul asumat şi agreat cu autoritatea de reglementare), iar în urma consultărilor cu reprezentanţii salariaţilor, se vor introduce anumite modificări în sensul fluidizării activităţii şi creşterii productivităţii muncii. Domnia sa susţine că directoratul a "deblocat" efectele unei decizii anterioare cu privire la angajări şi a solicitat conducerii tuturor sucursalelor Transelectrica să verifice corectitudinea numărului de personal (în special personalul de exploatare, care lucrează în ture), în baza normativelor în vigoare.

În baza procedurilor şi a contractului colectiv de muncă în vigoare, toate posturile vacante se scot la concurs, ne-a mai spus domnul Bucătaru, adăugând că nu se pune problema în acest moment să modifice numărul de angajaţi şi nici să schimbe procedurile şi normativele în vigoare. «Tot ceea ce facem în prezent este să ne asigurăm că acestea sunt respectate şi implementate corect», afirmă domnia sa.

Directoratul Transelectrica intenţionează ca, în prima parte a anului viitor, să desfăşoare, împreună cu reprezentanţii salariaţilor, un program de revizuire a stucturii organizatorice a companiei şi a modalităţii de compensare a salariaţilor, în scopul identificării unor măsuri eficiente de a creşte nivelul de salarizare, ca să stopeze exodul de specialişti.

Potrivit lui Ştefan Bucataru, ca parte a acestui program, Transelectrica va derula şi un proces de achiziţie publică pentru identificarea unei firme de consultanţă care să ofere asistenţă, în special în zona introducerii unor metode şi practici specifice industriei, atât din ţară, cât şi din cadrul unor companii similare din străinătate. Domnia sa a subliniat că exodul de specialişti din Transelectrica din ultimii ani este îngrijorător şi că societatea are nevoie de expertiza necesară pentru accelerarea programelor de investiţii din următorii patru ani.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Tot o firma de consultanta a stabilit si nivelul de salarizare al directoratului pe baza salariilor managerilor din companii similare din alte tari.

    Noua firma de consultanta , va stabili si salarizarea personalului in functie de salarizarea angajatilor la companii similare din alte tari ?  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb