Reprezentanţii companiei Nokia şi ai celor două sindicate de la fabrica de la Jucu au discutat, luni, despre procedura de disponibilizare a angajaţilor, nefiind abordat subiectul privind valoarea viitoarelor compensaţii pentru aceştia, transmite Mediafax. Liderul Sindicatului "Nokia Metal", Valentin Ilcaş, a declarat, ieri după-amiază, după o întâlnire de peste trei ore cu conducerea Nokia România, că discuţiile au fost "pregătitoare" şi vor fi urmate de altele în această săptămână:
"A fost o întâlnire pregătitoare a ceea ce va urma. Nu am discutat despre cifre şi despre valoarea compensaţiilor care vor fi acordate angajaţilor disponibilizaţi. Am analizat doar documentele privind procedura de disponibilizare colectivă şi am propus criterii de acordare a plăţilor compensatorii. Vom analiza şi la următoarea întâlnire, programată miercuri, vom discuta pe cifre absolute".
El a precizat că negocierile cu conducerea Nokia România vor dura până la sfârşitul lunii octombrie.
"Angajaţii de la Jucu vor lucra până în 31 martie 2012. După aceas-tă dată, vom discuta despre acordarea salariilor compensatorii şi des-pre valoarea lor. Noi vrem să obţinem cât mai mult în cadrul acestor negocieri", a spus Ilcaş.
Potrivit acestuia, în cazul în care după negocierile purtate sindicaliştii nu vor fi de acord cu valoarea plăţilor compensatorii, ar putea avea loc acţiuni de protest ale viitorilor disponibilizaţi.
La rândul său, Cristian Copil, liderul Sindicatului Liber Nokia, a declarat că în cadrul negocierilor se va discuta şi despre reconversia profesională a angajaţilor care urmează să fie disponibilizaţi. Negocierile de ieri au început după ora 13.00, iar la ele au participat liderii sindicatelor de la fabrica de la Jucu şi conducerea fabricii Nokia.
Nokia va închide fabrica de la Jucu, judeţul Cluj, în cadrul unui program de eficientizare şi reducere a costurilor, iar 2.200 de angajaţi îşi vor pierde locurile de muncă, deoarece unităţile de producţie de mare volum din Asia sunt mai eficiente pentru grupul finlandez.
Grupul finlandez Nokia a început în februarie 2008 producţia de telefoane mobile la fabrica din Jucu, investiţia în fabrică ridicându-se la 60 de milioane de euro.
Procedurile de închidere a fabricii se vor derula până la sfârşitul anului.
Valentin Ilcaş, preşedintele sindicatului "Nokia Metal", declara, imediat după anunţul privind închiderea fabricii Nokia de la Jucu, că angajaţii au fost "şocaţi" de decizia companiei finlandeze.
Ilcaş a spus: "Am primit vestea închiderii fabricii ca un trăsnet. Am fost şocaţi, pentru că nu ne-am aşteptat. Nu a transpirat nimic. Ne doare această decizie şi ne gândim cum să trecem mai uşor peste acest lucru. De luni vom începe negocieri cu conducerea Nokia de la Jucu pentru a vedea cuantumul plăţilor compensatorii pentru angajaţii care vor fi disponibilizaţi şi ce forme de protecţie socială a angajaţilor pot fi luate. Nu pot să avansez sume, însă sper să obţinem cât mai mult, pentru ca oamenii care vor pleca să poată supravieţui câteva luni, până îşi vor găsi alte locuri de muncă".
El afirma că încetarea contractului colectiv de muncă va avea loc abia în luna martie 2012, dar angajaţii trebuie să ştie din timp pe ce se pot baza după ce vor pleca de la fabrica Nokia.
Producătorul finlandez de telefoa-ne mobile a mai închis în acest an şi centrul de Cercetare şi Dezvoltare din Cluj, concediind cei aproximativ 120 de angajaţi ai unităţii.
1. Strategia (inexistenta) a exporturilor guvernului
(mesaj trimis de Constantin Radut în data de 04.10.2011, 21:29)
Strategia (inexistenta) a exporturilor guvernului Boc
Decizia concernului Nokia de a delocaliza productia din Romania a fost trecuta de catre Guvernul Romaniei la capitolul "fapt divers". Ei, si ce?, parca nu o sa vina altii in locul lor!, au dat de inteles dl Boc si altii din anturajul sau. Este, inca odata, expresia lipsei de personalitate si de demnitate pe care Executivul de la Bucuresti o manifesta fata de probleme de mare interes pentru economia tarii, pentru statutul Romaniei in actuala conjunctura internationala. Cand Nokia a plecat de la Bochum/Germania pentru Jucu/Cluj, nemtii s-au mobilizat cu mic cu mare (guvern si salariati) pentru a protesta fata de masura managementului finlandez. Au obtinut despagubiri serioase, cel putin pentru cei ramasi fara loc de munca. Acum, cand aceiasi "nomazi" de la Nokia inchid portile la Jucu, guvernul Boc nu incearca, macar, un gest de explicatie, ca sa nu vorbim de daune-interese (avand in vedere sumele mari de bani alocate de catre guvern pentru amenajarea parcului industrial Tetarom din Jucu). Gratie noului Cod al muncii - asumat, intro rasuflare, de acelasi guvern Boc - salariatii romani de la Nokia se vor alege cu praful de pe toba. Si cu incurajari ca vor fi (re)formati pentru o alta meserie...
Semnalul Nokia (se dezindustrializeaza Romania?) l-a determinat pe "energicul" nostru prim-ministru sa ia - cum se spune - "problema in mana". El insusi a anuntat ca, saptamanal, va analiza lista cererilor de investitii straine si va urgenta procedurile de sprijin. Ca si cand capitalul strain bate la usa si nu poate intra din cauza ca nu este instiintat dl Boc. Cu cine va examina stadiul atragerii investitiilor straine dl Boc? Cu o institutie necunoscuta, stearpa, fara vreo competenta. Ea se cheama pompos: Centrul Roman de Promovarea Comertului si Investitiilor Straine CRPCIS). Este o structura de 50-60 de persoane, in subordinea Ministerului Economiei care, inca de la infiintare (pe vremea guvernului Nastase) nu a facut altceva dacat sa inghita banii contribuabililor pe nimicuri, cum ar fi asa-zise misiuni economice in strainatate, participari la targuri internationale, toate actiunile fiind, de fapt, excursii pe diverse continente, cu bugete an de an suplimentate. CRPCIS nu dispune de niciun instrument de atragere a investitorilor straini, nu are o infrastructura informationala si functionala. Ce va discuta, saptamanal, dl Boc cu acest CRPCIS? Daca intra cineva, din curiozitate, pe siteul centrului/traderom.ro, va ramane stupefiat de faptul ca nu gaseste nicio informatie care sa il atraga, sa-l faca mai stiutor asupra economiei Romaniei si "atractivitatii" sale.
Speram, ca stafful dlui Boc a sesizat ca siteul CRPCIS detine cateva rubrici in limba romana, versiunea in engleza fiind, cica, in updatare.
Tot stafful economic al guvernului ar trebui sa se sesizeze asupra retelei externe a Ministerului Economiei, care numara vreo 85 de persoane, diplomati economici pe langa ambasadele Romaniei. Aproape 50 % dintre acestia beneficiaza de ranguri aiuritoare, cum este acela de ministru-consilier, platit, lunar, cu aproape 4000 euro. Ce face un "ministru-consilier" in tara de resedinta? Taie frunze la caini. Dovada stau informatiile pe care acestia le transmit la rubrica "oportunitati de afaceri" din siteul MECMA (minind.ro). Nu dispun de niciun feed-back cu autoritatile locale pentru promovarea oportunitatilor de afaceri sau investitionale romanesti. Despre Strategia Nationala de Export nu se poate spune decat faptul ca este o compilatie de asertiuni si proiectii comerciale care se contraface in fiecare an