Negocierile dintre Poşta Română şi Nextebank sunt la final

Companii / 5 septembrie 2015

Negocierile dintre Poşta Română şi Nextebank sunt la final

Negocierile dintre Poşta Română şi Nextebank au ajuns în etapa finală, iar intermedierea produselor şi serviciilor bancare la ghişeele Poştei Române va începe anul viitor, a declarat, pentru Agerpres, directorul general al Poştei Române, Alexandru Petrescu.

"Suntem la finalul negocierilor cu Nextebank. După ce acordul va fi aprobat de conducerea celor două entităţi, documentul va fi transmis autorităţilor competente spre analiză. În urma obţinerii aprobărilor necesare, estimăm că intermedierea produselor şi serviciilor băncii la ghişeele operatorului naţional de servicii poştale va debuta undeva în primul trimestru al anului viitor. Ne păstrăm convingerea că un astfel de parteneriat, care s-a dovedit a fi unul extrem de profitabil pentru operatorii poştali naţionali din Vestul Europei, va reprezenta una dintre sursele sigure de venit pentru Poşta Română", a explicat Petrescu.

În ultimul an, liniile de afaceri ale Poştei Române au fost îmbogăţite cu noi servicii, în principal în segmentele serviciilor financiar-poştale, curierat rapid, e-commerce sau servicii poştale. Tot în această perioadă a fost lansat brokerul propriu de asigurări al Poştei, care a prezentat deja mai multe produse proprii de asigurare, în parteneriat cu asigurători de top, cu target pe categoriile sociale cu venituri reduse.

De asemenea, în ultimul an, Poşta Română a intensificat comunicarea cu Comisia Europeană privind analiza elementelor de ajutor de stat în activitatea proprie şi soluţionarea datoriilor istorice ale companiei, în prezent eşalonate la plată. La finalul anului trecut, salariile poştaşilor au fost majorate şi a fost demarată implementarea unui sistem de monitorizare GPS pe întreaga flotă auto a Poştei Române.

Pentru acest an, compania a anunţat un amplu program de investiţii, de peste 55 de milioane de lei (12,3 milioane de euro), strategie care va continua şi în 2016, potrivit directorului general al companiei.

Pe de altă parte, întrebat despre o posibilă plecare a sa la ANCOM, Alexandru Petrescu a răspuns că nu comentează informaţii pe surse.

Vineri, surse neoficiale anunţau o posibilă numire a lui Petrescu în funcţia de preşedinte al ANCOM, în condiţiile în care mandatul actualului preşedinte al Autorităţii, Cătălin Marinescu, a expirat la 1 aprilie 2015.

Alexandru Petrescu este director general al Poştei Române şi membru al Consiliului de Administraţie al companiei. Totodată, este membru al Consiliului de Administraţie al Poştei Române Broker de Asigurare (PRBA) şi exercită funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al CFR Călători SA, ca urmare a unui proces de selecţie desfăşurat de PriceWaterhouseCoopers.

El are dublă cetăţenie, română şi britanică, fiind absolvent al University of Wales, Marea Britanie. Experienţa profesională a lui Petrescu este în servicii financiare, business development şi management strategic, comunicaţii şi politici tarifare, cu accent pe protecţia consumatorului, asigurarea serviciului universal şi încurajarea concurenţei. Totodată, are experienţă în gestionarea programelor internaţionale, inclusiv de finanţare, al cadrului de reglementare în sectorul comunicaţiilor, în extinderea comunicaţiilor online şi a serviciilor financiare operate pe platforme şi tehnologii mobile.

Alexandru Petrescu lucrează la Poşta Română din 2012, iniţial în funcţia de director executiv şi, începând din iunie 2014, director general al companiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb