Negocierile pentru bugetul UE au eşuat

F.A.
Internaţional / 23 noiembrie 2012

Update 4: Băsescu: "Ce am reusit parţial e prefinanţarea. Acum s-a acceptat o prefinanţare de 4%"

Traian Băsescu a mai declarat: "Ce am reusit parţial e prefinanţarea. În propunerea Van Rompuy era 2%, am ajuns prin derogare la 9%, acum s-a acceptat o prefinanţare de 4%, acele plăţi în avans. La infrastructură e mult, iar la bugetul de stat de asemenea e destul de mult, dar îmi propun ca în acest interval de negociere să ajungem totuşi la 7% măcar prefinanţări, ceea ce ar fi extrem de important.Dacă rămâne în acord cu instituţiile financiare, am introdus deja top-up-ul, încă 10% finanţare europeană, ajungem la 95% pe proiecte şi doar 5% contribuţie românească.

Acestea ar fi condiţiile pe care noi le-am vizat cu prioritate".

"Ceea ce am stabilit toţi e că documentul de azi-noapte rămâne un document bază de discuţii pentru în continuare. Cele asupra cărora s-au convenit aşa rămân. Nu aş vrea să discut de sume, pentru că mai urmează încă o reducere de 30 miliarde, vom putea să discutăm în perioada următoare. Ştiu însă cert că în momentul de faţă pentru exerciţiul bugetar 2014 - 2020, agricultorii români vor avea la plăţi directe o creştere graduală de cel puţin 5 miliarde euro. La cele 5,5 se vor adăuga încă minimum 5 miliarde euro", a menţionat Băsescu.

Preşedintele a declarat: "Cred că astăzi şi ieri am văzut la toţi liderii politici dorinţa de a găsi soluţii şi vreau să ne înţelegem foarte bine: nu ne place că unele state vor contribuţii mai mici, poate nici altora nu le place că noi vrem sume mai mari, dar numai aşa putem rămâne loiali unei Europe unite. Dacă până la urmă găsim soluţii că uşor-uşor decalajele între ţările nou intrate şi vechii membri să se reducă".

Update 3:

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la finalul Consiliului European de la Bruxelles: "Nu s-a ajuns la un buget al UE pentru 2014 - 2020, dar în mod categoric s-au făcut progrese pentru că în timp ce pentru unele state esenţial este nivelul de contribuţie, pentru altele e nivelul bugetelor de coeziune sau pentru PAC".

"Solicitările de reducere a bugetului venite din partea statelor contributoare variau între 50 miliarde şi 200 miliarde. Măcar acum ştim precis un lucru: reducerea va fi de 100 miliarde faţă de propunerea Comisiei. Un alt element pe care îl consider foarte important e că până în prezent s-au găsit nişte soluţii mai mult sau mai puţin acceptate pentru reducerea a 70 mld. Urmează ca până la următorul consiliu să se găsească soluţii pentru alte 30 miliarde", a precizat Băsescu.

Preşedintele a menţionat: "Pentru noi era esenţial să asigurăm condiţiile de cofinanţare naţională la banii europeni, în primul rând. Inclusiv în 2011 dar şi în 2010 odată cu intrarea într-un proces puternic de restructurare bugetară, declanşat în mai 2010, tot timpul noi am obţinut unele facilităţi, cum ar fi includerea TVA în cheltuieili eligibile, cofinanţarea până la 95% cu bani europeni prin realizarea unui top up de 10% peste cei 85% pe care deja îi aveam".

"Prefinanţarea a crescut de la 6 la 9 pentru România, toate lucrurile acestea ne-au permis să avem în buget banii necesari cofinanţării bugetelor europene şi să facă utilizabili banii europeni. În momentul de faţă, în aceste două zile, România a reuşit să-şi generalizeze aceste facilităţi pentru bugetul 2014 - 2020. Unele le-au avut şi alte state, dar acum sunt generalizate pentru toate ţările, iar pentru noi lucrurile arătau foarte rău în propunerea iniţială", a adăugat domnia sa.

Update 2: Angela Merkel: "E greu de estimat de cât timp vom avea nevoie pentru a ajunge la un acord"

Angela Merkel a declarat: "Când am ajuns aici, am crezut că sunt multe păreri diferite pe care nu le putem depăşi, dar am ajuns la un oarecare consens şi dorinţa de a ajunge la un acord. Am discutat părerile pro şi contra, dar am considerat că ne mai trebuie timp şi că nu trebuie să grăbim procedura. E greu de estimat de cât timp vom avea nevoie pentru a ajunge la un acord. Am discutat reducerea costurilor, ce alte corecturi se mai pot face."

Update 1: Van Rompuy: "Negocierile sunt complexe, nu putem ajunge la un acord în două zile"

Herman Van Rompuy, preşedintele Consiliului European, a declarat: "Vom continua munca în săptămânile următoare pentru a ajunge la un acord. Ultimele negocieri au arătat că poate exista un acord, probabil la începutul anului viitor. Trebuie să lucrăm pe un buget moderat, banii trebuie atent cheltuiţi".

"Am fost de acord cu toţii că acest buget trebuie să fie concentrat pe creşterea economică. Negocierile sunt complexe, nu putem ajunge la un acord în două zile", a menţionat Rompuy.

-----

Consiliul European de la Bruxelles s-a încheiat, dar statele membre nu au ajuns la un acord în ceea ce priveşte bugetul UE pentru 2014-2020.

Ţările contributoare la buget, în frunte cu Marea Britanie, au cerut reducerea drastică a cheltuielilor. Pe de altă parte, statele din centrul şi sudul continentului, între care România, consideră că actualele reduceri sunt deja prea mari.

Formula de compromis nu a mulţumit pe nimeni.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb