Negocierile privind bugetul UE pe 2015 au eşuat

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 19 noiembrie 2014

Negocierile privind bugetul UE pe 2015 au eşuat

Comisia Europeană va prezenta un nou proiect

Guvernele statelor membre ale Uniunii Europene şi Parlamentul European (PE) nu au reuşit să ajungă, în noaptea de luni spre marţi, la un acord asupra bugetului UE pentru 2015, astfel că uremază să fie prezentat un nou proiect.

"În lipsa unui acord asupra bugetului european, Comisia Europeană va prezenta un nou proiect de buget pentru 2015", a anunţat un purtător de cuvânt al Comisiei pentru Buget din cadrul Legislativului.

Negocierile între miniştrii europeni cu privire la bugetul care urmează să atingă suma de 140 de miliarde de euro în 2015 au fost întrerupte vinerea trecută, din cauza unor dezacorduri.

Parlamentul European condiţionează aprobarea bugetului pe 2015 de un acord asupra ajustărilor bugetului din 2014, care este grevat de facturi neplătite de aproape 30 de miliarde de euro.

"Este necesar să dăm un răspuns concret problemei insuportabile a facturilor neplătite care se strâng pe birourile Comisiei", a declarat deputatul francez Jean Arthuis, adăugând: "Aceste facturi neachitate pun în pericol credibilitatea autorităţii europene şi alimentează argumentele eurofobilor".

Suma plăţilor schiţate în buget, de 140 de miliarde de euro, este mai mare cu 3,3% decât cea prevăzută în bugetul iniţial pe 2014. În schimb, PE reclamă 146,1 miliarde de euro, cu 8,1% mai mult decât în 2014.

După eşecul ajungerii la un acord până la termenul-limită din noaptea de luni spre marţi, Comisia Europeană urmează să prezinte un nou proiect de buget, care va fi negociat la rândul său. Votul deputaţilor în sesiune plenară este aşteptat în 17 decembrie. În cazul în care nici atunci nu va exista un acord, ar putea fi declanşată procedura de plată lunară de la buget.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb