Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, afirmă că i-a invitat pe tinerii din programul de Internship de la nivelul Guvernului să participe ca voluntari pe timpul Preşedinţiei României a Consiliului UE.
Victor Negrescu a scris, ieri, pe pagina sa de Facebook: "Pe perioada Preşedinţiei României a Consiliului UE o să avem nevoie de sute de voluntari şi stagiari care să ajute la organizarea evenimentelor şi la îmbunătăţirea imaginii României. M-am bucurat să văd interesul tinerilor din programul de Internship de la nivelul Guvernului României şi i-am invitat să se alăture eforturilor noastre. Sistemul nostru de voluntariat urmează a fi definit în cel mai scurt şi reglementat prin viitoarea lege a Internship-ului".