Negriţoiu, mai tăriceanu decât Dragnea

Adina Ardeleanu
Ziarul BURSA #Politică / 19 aprilie 2017

Negriţoiu, mai tăriceanu decât Dragnea

Preşedintele PSD a vorbit, săptămâna trecută, despre demiterea lui Mişu Negriţoiu, iar Parlamentul a amânat discuţiile programate pentru ieri

Şase luni, de la raportul pentru demiterea şefului ASF

Negriţoiu are un salariu de 13.000 de euro pe lună şi o pensie de 4.300 de lei

Mişu Negriţoiu, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, rezistă în funcţie, în ciuda scandalurilor din pieţele pe care le supraveghează şi a oprobiului pe care şi l-a atras din partea politicienilor. Deşi au avut pe ordinea de zi demiterea preşedintelui ASF, Birourile Permanente reunite (BPR) ale Parlamentului nu au mai discutat, ieri, acest subiect.

Mişu Negriţoiu are, de şase luni, un raport de demitere făcut de comisiile parlamentare, care nu a fost votat în plen, nici până acum. După alegeri, parlamentarii au tot spus că procedura de demitere a preşedintelui ASF urmează să fie reluată, însă nimeni nu s-a mai preocupat de asta.

Pentru fiecare lună care îl mai prinde în scaunul de preşedinte ASF, Mişu Negriţoiu încasează un salariu de 13.000 de euro, la care se adaugă pensia de aproximativ 4.300 de lei.

Subiectul demiterii a fost readus, însă, pe agenda publică, odată cu scandalul naţionalizării pensiilor private.

Fondul de pensii NN şi-a anunţat, săptămâna trecută, clienţii cărora le administrează pensia privată obligatorie că în ultimele săptămâni au existat discuţii în spaţiul public privind o eventuală decizie de naţionalizare a fondurilor de pensii private şi le-a recomandat să se informeze despre contextul pieţei.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a tunat şi a fulgerat, considerând că scandalul a pornit de la preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu, care ar fi ştiut că Parlamentul urmează să demită conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Drept consecinţă, imediat după Paşte, Birourile Permanente reunite (BPR) ale Parlamentului şi-au adus aminte de raportul din octombrie al comisiilor economice şi de buget ale Camerei Deputaţilor şi Senatului privind revocarea din funcţie a şefului ASF, din cauza modului în care ASF a gestionat criza de pe piaţa RCA din 2016, şi şi-au propus să îl discute, în şedinţa de ieri.

Însă acest punct nu a mai fost dezbătut, fără a fi precizat motivul amânării.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care l-ar mai fi salvat, până acum, pe Mişu Negriţoiu de la demitere, a declarat: "Raportul făcut de Comisii nu are nicio legătură cu incidentul care mie mi se pare într-adevăr foarte grav generat de compania de asigurări care funcţionează pe pilonul II de pensii faţă de care Autoritatea a luat, cel puţin aşa consider eu, măsurile care se impuneau în faţa unei acţiuni de dezinformare gravă cu efecte extrem de negative nu numai asupra celor care sunt participanţi în pilonul II de pensii, dar cu reverberaţii foarte largi în toată zona economică. Deci nu au legătură una cu alta, deci trebuie tratate complet separat".

Mediatizarea informării NN a dus la un întreg scandal, autorităţile infimând categoric că se pregăteşte naţionalizarea pensiilor private.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a sancţionat NN Pensii cu o amendă contravenţională în cuantum de 1% din capitalul social al societăţii, respectiv cu suma de 750.000 lei. De asemenea, Autoritatea a decis sancţionarea cu retragerea autorizaţiei directorului general al societăţii NN Pensii, Raluca Ioana Georgiana Ţintoiu, precum şi cu o amendă contravenţională în suma de 100.000 lei.

Întrebat dacă este nevoie de o analiză în cadrul comisiilor parlamentare în ceea ce priveşte scandalul pensiilor private, Tăriceanu a negat: "Nu cred că trebuie un alt raport din moment ce autoritatea a luat măsurile cel puţin pe subiectul de care vorbeam, a luat măsurile care sunt prevăzute de regulamentul de funcţionare al ASF".

Nu este clar când va fi luat în discuţia Birourilor Permanente raportul privind demiterea lui Negriţoiu.

Potrivit raportului din octombrie 2016, Mişu Negriţoiu nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute în legea de funcţionare a ASF.

Membrii celor patru comisii de specialitate au constatat că reputaţia domnului Negriţoiu Mişu, preşedintele ASF, este iremediabil afectată de imaginea nefavorabilă creată în piaţa de asigurări.

Negriţoiu: "Administratorii privaţi ai fondurilor de Pensii pot fi în conflict de interese"

Pe lângă amenzile drastice acordate NN, Mişu Negriţoiu a transmis, luni, o serie de precizări legate de scandalul din piaţă.

Potrivit domniei sale, fondurile de Pensii din România nu pot fi naţionalizate: "În afara Fondului de Pensii de stat (Pilonul I), în România există două alte tipuri de fonduri de pensii "private": Fondurile de Pensii obligatorii, constituite din alocaţii de la bugetul de stat, dar administrate privat (Pilonul II) şi Fondurile de Pensii facultative, alimentate din contribuţii individuale şi administrate privat (Pilonul III), ambele înfiinţate prin Legi organice în 2004, respectiv 2006. Fondurile din Pilonul III sunt complet private, comparabile cu fondurile de investiţii din piaţa de capital, dar reglementate mai prudent prin lege specială, având în vedere obiectivul lor final, de completare a pensiei cetăţenilor, şi durata lor mai lungă (participaţiile nu pot fi valorificate decât la termen). Ca orice active în proprietate privată, contribuţiile individuale la aceste fonduri nu pot fi naţionalizate.

Fondurile din Pilonul II sunt în totalitate alimentate din alocaţii de la stat. Dar aceste alocaţii, odată transferate către fonduri în numele cetăţenilor români beneficiari, devin active în proprietate privată şi ele nu mai pot fi retrase sau naţionalizate (confiscate), potrivit Constituţiei. Parlamentul şi, respectiv, Guvernul au în competenţa lor să majoreze sau să micşoreze alocaţiile bugetare viitoare, fără să afecteze în niciun fel contribuţiile trecute. Şi, eventual, mai pot să schimbe, prin lege, administrarea privată în administrare de stat, ceea ce nu înseamnă «naţionalizare». Schimbarea administratorului nu afectează drepturile pe care cetăţenii le au în Fondurile din Pilonul II. Poate să afecteze numai eventualele câştiguri suplimentare din randamente, având în vedere că fondurile administrate privat se plasează în active financiare purtătoare de dobânzi, cupoane sau câştiguri de capital, pe când fondurile administrate de stat nu sunt purtătoare de dobânzi".

În opinia sa, aducerea în discuţia publică a "naţionalizării fondurilor de pensii" este înşelătoare. Mişu Negriţoiu a transmis: "Politicul are competenţa şi autoritatea să hotărască creşterea mai accelerată sau mai lentă a capitalizării fondurilor de pensii din Pilonul II sau/şi modificarea cadrului juridic de funcţionare şi reglementare.

Supravegherea funcţionării şi stabilităţii pieţei fondurilor de pensii private sau administrate privat este conferită prin lege Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), dar după ce aceste fonduri au fost constituite şi capitalizate, potrivit politicilor de pensii stabilite prin lege. ASF nu are competenţe la formularea sau discutarea publică a politicilor de pensii, inclusiv a pensiilor private. Totuşi, potrivit legii de organizare, ASF trebuie să fie consultată în toate cazurile când sunt luate decizii politice pe domeniile pe care le supraveghează. Şi acest lucru se întâmplă, de regulă. Nu au existat recent niciun fel de consultări, dezbateri, iniţiative sau opinii, formale sau informale, cu privire la schimbarea de vreun fel a statutului legal al fondurilor de pensii, în general, sau al fondurilor din Pilonul II, administrate privat, în particular".

Administratorii privaţi ai fondurilor de Pensii pot fi în conflict de interese, consideră preşedintele ASF. Acesta a mai precizat: "Administratorii privaţi ai fondurilor de pensii au un obiectiv comercial, lucrativ şi au investit în contextul politicilor economice ale României la un moment dat. Orice schimbare a acestor politici, mai ales în sens restrictiv, sunt de natură să le afecteze investiţia şi rezultatele afacerii lor. De regulă, sunt consultaţi prin dezbaterile publice sau prin dialoguri instituţionalizate, atunci când se iniţiază schimbări în politicile economice, financiare, fiscale etc şi rezultatele acestor consultări, în ultimii ani, au fost încurajatoare.

Dar participarea la dezbateri politice contradictorii, care nu au îmbrăcat forma unor iniţiative oficiale, sau lobby-ul politic, este rezervată în fiecare ţară celor care participă la vot şi ale căror drepturi constituţionale cetăţeneşti ar fi afectate. În cazul de faţă, sunt beneficiarii participanţi în fondurile de pensii Pilon II, care sunt cetăţenii români.

Iniţierea unor astfel de dezbateri de către administratorii de fonduri este în conflict de interese evident, care poate contrapune obiectivul politic al Guvernului cu cel economic al societăţilor comerciale private. Este ceea ce a făcut din păcate NN Pensii, cu efecte potenţiale nedorite, de natură să afecteze încrederea în stabilitatea fondurilor şi a pieţei".

Potrivit ASF, motivarea sancţiunii este dată de trimiterea de informaţii înşelătoare, neprobate de niciun fel de document public, cu privire la posibila naţionalizare a activelor fondurilor de pensii, ceea ce este de natură să prejudicieze stabilitatea şi sustenabilitatea sistemului de pensii din România.

Naţionalizarea pensiilor private a fost pusă recent în discuţie de prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu.

Ideea naţionalizării pensiilor private a mai fost vehiculată, în ultimii ani.

În 2014, Victor Ponta a declarat, într-un interviu, că s-a discutat cu FMI despre naţionalizarea pensiilor private.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. In afara de "naționalizare" pensiile private Pilon 2 au suferit de pe urma deciziilor Guvernelor din România prin nerespectarea programului stabilit în anul 2008: "In 2008, la startul sistemului pensiilor private obligatorii (Pilonul II), graficul prevedea creșterea contribuțiilor cu câte 0,5 puncte procentuale în fiecare an, de la 2% din veniturile brute ale angajaților în 2008 până la 6% in 2016.

    In ultimii ani, din cauza presiunilor bugetare în creștere, guvernul a amânat creșterea contribuțiilor până la nivelul prevazut inițial."

    Deci când nu se naționalizează, se micșorează ! :-( 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.8727

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb