Neîncrederea reciprocă între băncile europene a atins cota maximă a acestui an, în ultima zi a lunii noiembrie, împingând depozitele overnight de la Banca Centrală Europeană (BCE) la 304,418 miliarde de euro, ceea ce depăşeşte cu peste 70 de miliarde recordul înregistrat anul acesta, pe 4 octombrie (231,206 miliarde euro), fiind cel mai ridicat nivel din ultimul an şi jumătate.
Băncile europene folosesc BCE drept refugiu (considerând-o sigură) şi refuză să se împrumute reciproc, din cauza neîncrederii în soliditatea lor, fenomen având drept urmare blocarea pieţei interbancare europene, cu efecte majore în retezarea creditării economiei reale şi aplatizarea creşterii economice, pe continent.